Antena 3 CNN Travel "Venetia Estului", din inima Indiei, oferă croaziere în case plutitoare

"Venetia Estului", din inima Indiei, oferă croaziere în case plutitoare

Una dintre zonele cele mai frumoase ale Indiei este Alleppey, comparabilă cu Veneția sau cu Delta Dunării, care păstrează urme ale culturii populare din antichitate.

"Venetia Estului", din inima Indiei, oferă croaziere în case plutitoare
Sursa foto: Rodica Pavel
de Diana Scarlat    |    21 Mar 2024   •   13:59

Alappuzha sau Alleppey este cunoscută drept „Veneția Estului”, la nivel internațional, dar amintește foarte mult și de viața din Delta Dunării, unde micile sate sunt formate printre canalele navigabile, în mijlocul naturii sălbatice, iar deplasările se fac doar cu barca. Indienii au reușit să găsească și cele mai bune variante de adaptare a condițiilor naturale și a tradițiilor la standardele actuale din turismul internațional, fiind foarte inventivi. Au transformat locuințele tradiționale în camere de lux, cu specific local, fiind unice în lume.

Zona Alleppey este situată în centrul regiunii și găzduiește o rețea uriașă de bărci-case – tradiționalele  Kettuvallom - ce combină perfect natura și cultura populară cu tot ce înseamnă confortul contemporan. Bărcile erau folosite de indieni mai ales pentru a putea transporta mărfurile, pe distanțe lungi, astfel încât au fost dotate, pe lângă spațiul pentru încărcătură, cu spații de locuit și gătit, cu tot ce era nevoie pe parcursul călătoriei, care dura mai multe zile.

Dotările unui hotel de lux

Acum sunt folosite și pentru cazarea turiștilor. Dincolo de aspectul 100% tradițional, turiștii descoperă aici camere moderne, dotate cu tot confortul unui hotel bun, inclusiv cu aparate de aer condiționat, toalete moderne, camere de zi confortabile, bucătărie și balcon. Există aproximativ 1.000 de astfel de bărci-case în Alleppey.  Kettuvallom aveau această dublă funcție încă din antichitate, fiind folosite și acum ca locuințe, dar noutatea este dată de adaptarea lor la turism, prin adăugarea dotărilor specifice hotelurilor de lux.

Condițiile oferite de ambarcațiunile Kettuvallom, casele plutitoare devenite spații de cazare pentru turiști, sunt cumva similare cu cele de glamping – camparea în condiții de lux, în mare vogă acum, în întreaga lume. Dar e posibilă folosirea lor și pentru croaziere. Turiștii cazați aici au ocazia să se plimbe de-a lungul canalelor înguste, privind peisajele magnifice ale Indiei și viața satelor tradiționale.

„Se pot face și croaziere pe Kettuvallom, acestea fiind celebrele ambarcațiuni tradiționale indiene care erau folosite, în antichitate, pentru transportul mărfurilor scumpe și al mirodeniilor. Este o experiență fabuloasă pentru turiști, mai ales pentru românii care ajung aici pentru prima oară”, explică Rodica Pavel, ghid de turism și însoțitor de grup pentru românii care vizitează India, prin agenția Dal Travel, care în această perioadă organizează circuite culturale complexe în această țară.

Când nu se plimbă în casele plutitoare, localnicii se deplasează cu bărci de tip canoe pentru a ajunge pe continent, multe dintre locuințele lor neavând drumuri, ci doar căi navigabile, la fel ca în Delta Dunării. La fel procedează și mulți dintre turiștii care se cazează în mijlocul apelor, dacă vor să viziteze monumentele sau satele din regiune, ori să meargă la cumpărături, fie și pentru suveniruri.

×
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close