Antena 3 CNN Actualitate Incidente la protestul din Piaţa Universităţii: Manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii

Incidente la protestul din Piaţa Universităţii: Manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii

Incidente la protestul din Piaţa Universităţii: Manifestanţii s-au îmbrâncit cu jandarmii
Sursa foto: foto: Arhiva
01 Dec 2015   •   21:14

Aproximativ 100 de protestatari manifestează în Piaţa Universităţii, un grup provocând incidente şi forţând, în două rânduri, cordonul de jandarmi, unul dintre protestatari fiind rănit uşor, iar altul căzând după ce forţele de ordine au încerat să îl imobilizeze.

Aproximativ 100 de persoane se află, la această oră, în Piaţa Universităţii, după ce au mers, în marş, către clubul Colectiv. La revenirea în Piaţa Universităţii, un grup de protestatari, care se afla în centrul intersecţiei, a încercat să forţeze cordonul de jandarmi, provocând o busculadă. Aceştia s-au îmbrâncit cu forţele de ordine, unul dintre protestatari fiind lovit şi căzând la pământ. După câteva minute, acesta s-a ridicat şi a revenit în grupul de protestatari.

Ulterior, grupul de manifestanţi violenţi a încercat, pentru a doua oară, să forţeze cordonul de jandarmi din zona Fântânii, din Piaţa Universităţii, forţele de ordine imobilizându-l pe unul dintre aceştia. În urma încăierării, cei doi jandarmi şi protestatarul au căzut la pământ, însă fără a fi răniţi.
Manifestaţii scandează "Fără violenţă!" şi "Voi aveţi bastoane, noi mâinile goale!". După aceste două incidente, un grup de protestatari a blocat un sens al bulevardului Magheru, întânzindu-se pe jos, în stradă.

Cei aproximativ 100 de protestatari au venit, în marş, de pe strada pe care se afla clubul Colectiv, după ce, în jurul orei 18.00, un grup de aproximativ 200 de persoane se strânsese în Piaţa Universităţii. Aceştia plecaseră, în jurul orei 19.30, către clubul Colectiv, însă nu au ajuns până în faţa incintei, oprindu-se pe strada pe care se afla clubul, apoi s-au întors în Piaţa Universităţii.

Manifestanţii scandau "Solidaritate", "Colectiv", "Haideţi cu noi!", "Unitate naţională", "Şi voi sunteţi români" şi "Păcat, păcat, de sângele vărsat". Aceştia aveau şi bannere pe care erau inscripţionate mesaje precum "Manifest anticorupţie", "Jos mafia parlamentară!", "Azi e ziua noastră, voi plecaţi acasă!" şi "Aţi trezit poporul adormit!".

Marşul a pornit iniţial ca o amplă mişcare de protest, anunţată pe reţelele de socializare la scurt timp după tragedia din Colectiv. Peste 11.000 de persoane au anunţat, pe Facebook, că vor participa la acest protest, în 1 Decembrie.

Luni, 30 noiembrie, s-a împlinit o lună de la incendiul din clubul Colectiv, al cărui bilanţ este de 60 de morţi şi sute de răniţi. Printre victimele care şi-au pierdut viaţa în urma incendiului se numără artişti, jurnalişti, elevi olimpici şi studenţi străini. Luni, zeci de persoane, printre care mulţi copii, au depus flori, lumânări şi s-au rugat la locul în care a avut loc incendiul din clubul Colectiv în urmă cu o lună. După tragedie, clubul Colectiv, din incinta fostei fabrici Pionierul, a devenit loc de pelerinaj, unde mii de oameni au depus lumânări şi flori. Printre ei au fost preşedintele Klaus Iohannis, reprezentanţii Casei Regale, preşedintele Poloniei, ambasadorul Franţei şi arhiepiscopul romano-catolic Ioan Robu.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Ministrul Energiei a decis ce se va întâmpla cu taxa pe soare
x close