Antena 3 CNN Actualitate Justiție Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, rămâne sub control judiciar

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, rămâne sub control judiciar

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, rămâne sub control judiciar
16 Oct 2015   •   13:42

Procurorii DNA Ploiești au prelungit, vineri, măsura controlului judiciar dispusă față de primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru constituire de grup infracțional organizat și complicitate la trafic de influență în formă continuată, scrie agerpres.ro. 

Chiliman s-a prezentat la sediul DNA Ploiești, unde i s-a comunicat decizia de prelungire a măsurii preventive, sub control judiciar rămânând în continuare și fostul trezorier al PNL, Vlad Moisescu, Ion Brad, consilier local la Sectorul 1, și Ioana Costescu, consilier personal al lui Chiliman.

Cei patru sunt cercetați de procurorii anticorupție într-o cauză conexată la dosarul cumnatului premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu.

Potrivit DNA, începând cu anul 2004, după alegerile locale, la inițiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracțional organizat, din care mai făceau parte Andrei Chiliman, Ioana Costescu și Ion Brad, care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupție care să genereze obținerea unor comisioane cuprinse între 10% și 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare unor firme.

Vlad Moisescu este cel care coordona grupul, solicita și încasa comisioanele și dispunea cu privire la modalitatea gestionarii acestora, Ioana Costescu și Ion Brad derulau activități de determinare a plății comisioanelor și de încasare a acestora, iar Andrei Chiliman garanta favorizarea societăților agreate în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor și, ulterior, pe parcursul derulării acestora.

Banii primiți de la reprezentanții societăților comerciale au fost împărțiți în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% PNL — filiala Sector 1.

×
Subiecte în articol: andrei chiliman DNA
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close