Antena 3 CNN Actualitate Klaus Iohannis, primul discurs după anunțul despre Kovesi

Klaus Iohannis, primul discurs după anunțul despre Kovesi

Klaus Iohannis, primul discurs după anunțul despre Kovesi
Sursa foto: foto: captura Antena 3
17 Apr 2018   •   16:14

Preşedintele Klaus Iohannis a acordat, marți, într-o ceremonie care a avut loc la Cotroceni, decorații mai multor medici şi spitale.

"Centenarul Marii Uniri reprezintă cel mai potrivit prilej pentru a acorda Ordinul Meritul Sanitar spitalelor care împlinesc un an semnificativ de ani de la înființare, ani în care s-au remarcat prin rezultatele obținute în perfecționarea actului medical. Mă bucur că această recunoaștere are loc în perioada în care marcăm și Ziua Mondială a Sănătății.

Când evocăm trecutul ne gândim la medici de excepție, care au făcut cunoscut numele țării noastre peste hotare, la promotori ai unor specialități medicale precum urologia sau chirurgia plastică sau reconstructivă, la sptale care le poartă numele în semn de profundă considerație și recunoaștere a meritelor lor.", a spus Klaus Iohannis, la începutul discursului său.

×
Subiecte în articol: Klaus Iohannis
Parteneri
Armand a fost trimisă în judecată. Mesajul său către Marcel Ciolacu
x close