Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedie la Bacău. Trei copii au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa

Tragedie la Bacău. Trei copii au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa

Tragedie la Bacău. Trei copii au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa
Sursa foto: Foto: Facebook/ ISU Bucuresti-Ilfov
de S.T.    |    20 Apr 2017   •   10:53

Trei copii cu vârste de 6, 8 şi 9 ani au decedat, joi dimineaţă, într-un incendiu care a cuprins casa în care locuiau, în satul Slobozia Nouă, comuna Stănişeşti, a declarat, pentru Agerpres, căpitanul Andrei Grecu, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

„Iniţial a fost anunţat incendiul la o casă de circa 25 de metri pătraţi. La ora 07.55 a fost lichidat incendiul şi ulterior, când au intrat colegii în ceea ce mai rămăsese din ea, au fost găsite trupurile minorilor de 6, 8 respectiv 9 ani. Părinţii erau plecaţi”, a declarat căpitanul Andrei Grecu.

Potrivit sursei citate, cauza probabilă a izbucnirii incendiului este sistemul de încălzire sau o candelă ori o lumânare.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: incendiu
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close