Antena 3 CNN Actualitate Locale Un copil de numai un an şi jumătate a căzut de la etajul trei, al unui bloc din Suceava

Un copil de numai un an şi jumătate a căzut de la etajul trei, al unui bloc din Suceava

Un copil de numai un an şi jumătate a căzut de la etajul trei, al unui bloc din Suceava
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
de S.T.    |    08 Iun 2017   •   08:26

Un copil de numai un an şi jumătate a supraviţuit miraculos după ce a căzut de la etajul trei, al unui bloc din Suceava.

Într-o fracțiune de secundă, cel mic s-a căţărat pe un scaun şi apoi s-a urcat pe geam. Căderea i-a fost atenuată de nişte sârme de rufe de la etajul inferior, după care a căzut în iarbă. Mama copilului a sunat după ajutor, iar acesta a fost preluat de medici şi transportat la Spitalul din Suceava.

Din fericire, copilul a suferit doar câteva zgârieturi, însă va rămâne internat pentru investigaţii amănunţite.

×
Subiecte în articol: Suceava
Parteneri
Condiția prin care pensionarii pot primi puncte suplimentare
x close