Antena 3 CNN Actualitate Noile salarii ale bugetarilor. Cât vor câştiga preşedintele României, parlamentarii şi primarii

Noile salarii ale bugetarilor. Cât vor câştiga preşedintele României, parlamentarii şi primarii

Noile salarii ale bugetarilor. Cât vor câştiga preşedintele României, parlamentarii şi primarii
Sursa foto: Foto: Agerpres
de S.T.    |    10 Apr 2016   •   23:32

Președintele României va avea cel mai mare salariu brut din sistemul bugetar, de 15.000 lei, președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților vor fi plătiți cu 13.706 lei, ca și prim-ministrul. Senatorii și deputații vor fi plătiți cu 10.150 lei, ca și secretarii de stat, în timp ce miniștrii vor fi plătiți mai mult, cu 12.124 lei, ca și consilierii prezidențiali.

Datele sunt din proiectul de ordonanță de urgență privind noua grilă de salarizare a bugetarilor.

Sursa: stiripesurse.ro

×
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close