Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei. Povestea primului transplant pulmonar din România

Sinteza zilei. Povestea primului transplant pulmonar din România

Sinteza zilei. Povestea primului transplant pulmonar din România
Sursa foto: Foto: captură Antena 3
de S.T.    |    15 Iul 2018   •   22:30

Mugurel Amariţei a fost diagnosticat în 2011 cu insuficienţă respiratorie cronică. După trei ani a devenit dependent de oxigen, iar transplantul de plămâni era singura lui şansă la viaţă. O şansă minimă, după ce a fost refuzat de mari clinici din Europa.

Medicii de la Spitalul Sfânta Maria au hotărât să-l bage în sala de operaţie. 

„Șansele erau foarte slabe ca la noi să se întâmple operația. Am așteptat trei ani de zile, am avut foarte multe probleme, mă simțeam tot mai rău. Acum mă simt foarte bine, urmez un tratament și nu am probleme medicale”, a spus Mugurel, duminică seară, la „Sinteza Zilei”.

„Nu mi-a fost frică. Am trăit multe clipe grele trei ani de zile. Toată lumea știa că este o operație foarte grea. Eu aveam 45 de kilograme, a fost foarte riscant pentru medici. Acum am 54 de kilograme

. Când am intrat în operație, mi-am făcut o cruce mare(...). A meritat riscul”, a mai spus Mugurel Amariței, primul pacient supus unui transplant pulmonar în România.

Aflați mai multe informații urmărind materialul video de mai jos!

 

 

Ce spun medicii care au făcut primul transplant pulmonar din România:

×
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close