Antena 3 CNN Actualitate Social Vremea devine tot mai rece. Prognoza meteo până vineri- HARTA

Vremea devine tot mai rece. Prognoza meteo până vineri- HARTA

Vremea devine tot mai rece. Prognoza meteo până vineri- HARTA
de M.Z.    |    20 Sep 2017   •   09:24

Vremea continuă să se răcească treptat, sunt anunțate precipitații în aproape toată țara, iar maxima zilei nu va mai depăși 28 de grade.

Miercuri 
Vremea va fi în general instabilă în majoritatea zonelor. Cerul va avea înnorări mai accentuate îndeosebi după-amiaza şi noaptea, temporar vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăşi 50-60 km/h. Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp. Excepţie va face estul şi sud-estul ţării, unde cerul va fi variabil, iar fenomenele asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse. Temperaturile maxime, în scădere faţă de cele din ziua precedentă în special în vestul şi nord-vestul teritoriului, se vor încadra între 19 grade în Dealurile de Vest şi 30-31 de grade în Bărăgan şi Podişul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse în general între 10 şi 18 grade.

La București, temperatura nu depășește 27 de grade, iar noaptea va scădea la 16 grade.

Joi 
Vremea se va răci în cea mai mare parte a ţării, mai accentuat în vest, nord-vest şi centru. Cerul va avea înnorări şi va ploua şi sub formă de aversă, mai ales în timpul zilei, în regiunile vestice, centrale, nordice şi de nord-est. Izolat, vor mai fi descărcări electrice, cantităţi de apă însemnate şi condiţii de grindină. În zona montană, la înălţimi mai mari de 1800 m, precipitaţiile pot fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala pe suprafeţe mici. Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 grade în Banat şi Crişana şi 28 de grade în Dobrogea, iar cele minim se vor situa, în general, între 6 şi 14 grade.

În Capitală, temperatura continuă să scadă, astfel că va fi de 24 de grade.

Vineri

Vremea va fi răcoroasă în majoritatea zonelor, cu temperaturi maxime cuprinse în general între 15 şi 23 de grade şi minime între 7 şi 16 grade. În vestul, centrul şi nordul ţării, dar şi la munte, vor fi înnorări şi local va ploua. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare şi doar pe arii restrânse vor fi ploi, îndeosebi în est. Vântul va avea intensificări în regiunile sudice şi în zona montană şi doar izolat în rest.

Pentru București, meteorologii nu au prognozat mai mult de 21 de grade.

Citiți și Când va cădea prima ninsoare. Meteorologii au anunţat prognoza meteo pentru iarna aceasta

Pentru mai multe informații despre starea vremii, accesați meteoplus.antena3.ro.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close