AUR a anunțat, marți, că nu are semnăturile necesare pentru a demara suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan, din cauza rupturii din Parlament din cadrul partidelor SOS România şi POT. Anunţul a fost făcut de deputatul Ștefăniță Avramescu, după prima întâlnire a forţelor suveraniste din Parlament.
”A fost o primă întâlnire necesară pentru a coagula toate forţele suveraniste, pentru a face o poziţie totală, aşa cum AUR şi-a asumat în manifestul politic votat săptămâna trecută, împotriva actualei guvernări. Pe ordinea de zi a acestei şedinţe am avut coordonarea acţiunilor parlamentare, susţinerea moţiunilor a demersurilor constiţionale şi a iniţiativelor de blocaj legitim împotriva abuzurilor de putere pe care le-am sesizat din partea actualelor guvernanţi, dar şi armonizarea calendarului acţiunilor civice şi stradale paşnice pentru a apăra democraţia, suveranitatea şi interesul national”, a spus Ştefăniţă.
Deputatul AUR a precizat că discuțiile vor continua în perioada următoare, inclusiv în ceea ce privește inițiativa de suspendare a președintelui. El a explicat că, în acest moment, nu există încă o imagine clară asupra numărului de semnături care pot fi strânse, însă estimează că acest lucru va deveni mai clar la începutul lunii februarie.
”Vom avea întâlniri în continuare. La început de februarie cel mai probabil vom putea şti exact pe câte semnături ne bazăm. Ne este greu la ora actuală să strângem toate mandatele pe care suveraniştii le-au primit din partea românilor, având în vedere ruptura din parlament din cadrul partidelor SOS şi POT. În acest moment ne bazăm pe aproximativ 120 de semnături, putând ajunge la aproximativ 140. Până în februarie, pe baza discuţiilor pe care le vom avea, putem să strângem cele 155 de semnături. În perioada următoare vom încerca să o convingem inclusiv pe doamna Gavrilă să semneze alături de noi acest demers, dar şi pe alţii parlamentari din arcul guvernamentar”, a precizat Ştefăniţă Avrămescu.
Referindu-se la situația din partidul SOS, deputatul AUR a afirmat că, deși Diana Șoșoacă a pierdut o parte semnificativă din sprijinul parlamentar, colaborarea la nivel legislativ cu foștii membri ai formațiunii rămâne una funcțională.
”În ceea ce priveşte pe doamna Şoşoacă, domnia sa a pierdut majoritatea parlamentarilor din SOS, însă, în ceea ce ne priveşte, la nivelul Parlamentului, avem o colaborare foarte bună cu colegii dumneaei, care sunt oameni rezonabili şi cu care, până acum, am susţinut demersurile de opoziţie”, a mai spus deputatul AUR.
La rândul său, senatorul AUR Petrișor Peiu a subliniat că formațiunea sa urmărește construirea unei opoziții consolidate, capabile să contracareze ceea ce consideră a fi abuzuri ale actualei coaliții de guvernare, care beneficiază de o majoritate largă în Parlament.
”Legat de întâlnirea de astăzi, noi avem, după cum ştiţi, un mesaj foarte clar, că dorim să facem o opoziţie totală, o opoziţie naţională, la modul în care abuzează actuala coaliţie de guvernare de majoritatea foarte largă pe care o au în Parlament. Şi cu acest prilej venim cu un mesaj foarte clar către toţi parlamentarii şi europarlamentarii de opoziţie, acela că noi am început cu un număr de 90 de parlamentari în Parlamentul României, suntem şi acum 90. Am dovedit că putem să rămânem stabili şi închegaţi şi credem că în jurul nostru putem să construim o forţă de opoziţie care să aibă la bază câteva reguli minime de colaborare. Şi aceste reguli le vom elabora în perioada următoare. Deci, repet, am început 90, suntem 90, suntem stabili, îi chemăm alături pe toţi ceilalţi să creem o forţă stabilă”, a spus şi senatorul AUR Petrişor Peiu.
Peiu a mai avertizat că eventualele înțelegeri punctuale între parlamentari din opoziție și partidele aflate la guvernare nu pot avea un caracter durabil: „Orice înţelegere va fi făcută de către orice parlamentar de opoziţie cu partidele de la guvernare sunt înţelegeri trecătoare, temporare, ele nu au un caracter de stabilitate”.