Infotrafic. Un tânăr din Constanţa aflat sub influenţa alcoolului a accidentat patru maşini (VIDEO)
Tânărul scandalagiu petrecuse până atunci într-un club, cu prietenii. I-a urcat apoi în maşină şi au plecat la plimbare prin oraş. Într-o intersecţie din Constanţa, nu a mai controlat volanul şi a lovit o maşină care venea din sens opus, apoi a ricoşat în alte trei autoturisme parcate la marginea drumului.
Din fericire nicio persoană nu a fost rănită grav. Tânărul şofer a rămas şi pieton şi s-a ales şi cu dosar penal pentru lovire, distrugere şi conducere sub influenţa alcoolului.
Joi dimineaţă, circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe majoritatea drumurilor din ţară din cauza ceţei. Poliţia Româna recomandă celor aflaţi la volan să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum.
De asemenea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege.
Antena3.ro
-
Accident în lanţ pe autostrada A1: 10 maşini au fost implicate în tamponare
26 Mai, 21:42 | 1 comentarii -
Volvo ne prezintă modul de funcţionare al noului airbag
25 Mai, 15:37 | 0 comentarii -
E simpatică, fâşneaţă şi ieftină. Vezi cum arată Dacia Towny
25 Mai, 14:24 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Ca în filmele de comedie. Cum a reuşit o femeie să lovească o maşină de două ori, la un interval de câteva minute
25 Mai, 07:15 | 5 comentarii -
Infotrafic. Patru persoane au murit şi 16 au fost rănite, în accidentele din ultimele 24 de ore
24 Mai, 11:04 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





