Nissan cheamă în service apoape 540.000 de automobile cu probleme la sistemul de frânare
Modelele vizate sunt Nissan Titan, Armada, Quest şi Infiniti QX56 produse între anii 2008 şi 2010. ?Nissan a descoperit că la baza acestor probleme stă o eroare de producţie a furnizorilor?, se arată într-un comunicat al companiei citat de Wall Street Journal. Până în prezent, nu au fost raportate accidente provocate de problemele semnalate de compania Nissan.
Marţi, producătorul american General Motors a rechemat 1,3 milioane de vehicule Chevrolet şi Pontiac, produse în ultimii cinci ani. Aici exista defecţiuni la sistemul de direcţie.
Agenţia americană de securitate rutieră a deschis o anchetă după ce a primit peste o mie de sesizări asupra sistemului de direcţie asistată al modelelor General Motors. Se crede că defecţiunea a provocat cel puţin 14 accidente, nu foarte grave totuşi. Fără să mai aştepte rezultatul anchetei, concernul a decis să-şi recheme maşinile pentru remedieri.
Problemele concernului american nu se compară, totuşi, cu cele de la Toyota, care a rechemat în ateliere nu mai puţin de nouă milioane de maşini. Dar momentul este deosebit de neplăcut pentru General Motors care tocmai a fost depăşit, în competiţia pentru piaţa americană, de rivalul Ford, pentru prima dată din 1998.
Antena3.ro
-
Accident în lanţ pe autostrada A1: 10 maşini au fost implicate în tamponare
26 Mai, 21:42 | 1 comentarii -
Volvo ne prezintă modul de funcţionare al noului airbag
25 Mai, 15:37 | 0 comentarii -
E simpatică, fâşneaţă şi ieftină. Vezi cum arată Dacia Towny
25 Mai, 14:24 | 0 comentarii -
GSP.roFOTO Bute a pierdut centura IBF » Imagini exclusive din iadul englez
-
Ca în filmele de comedie. Cum a reuşit o femeie să lovească o maşină de două ori, la un interval de câteva minute
25 Mai, 07:15 | 5 comentarii -
Infotrafic. Patru persoane au murit şi 16 au fost rănite, în accidentele din ultimele 24 de ore
24 Mai, 11:04 | 0 comentarii
* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate
vezi articolul in HTML5





