Opinie: Am stresat băncile. Şi cetăţenii. Ca să nu mai stresăm statele?

Testul de stress aplicat de Autoritatea Bancara Europeana (EBA) pe 90 de banci care controleaza doua treimi din activele spatiului de banking al Uniunii Europene a spus adevarul numai pe jumatate. Cel mult. A raspuns la intrebarea de cati bani au nevoie bancile ca sa reziste la criza, dar nu a spus pietelor cine o sa ma dea bani bancilor in actuala conjunctura.

Cat de dispuse sunt statele zonei euro sa isi sustina bancile? Ce pachete de finantare de urgenta ar mai pune pe masa mult incercatele state dupa rundele de bailout din 2008 – 2009, cand o parte din banci au fost nationalizate, iar altele recapitalizate, afara de situatia cand nu au mai avut ce salva?!

Europa tremura acum de grija datoriilor suverane. Dupa ce Grecia, departe de a fi o problema rezolvata, a bagat in fibrilatie cancelariile occidentale, acum doua cuvinte evitate cu draga inima la Bruxelles sunt “Italia” si “Spania”. Si din punctul asta de vedere, exista punti de legatura cu scenariul de criza imaginat de EBA, in care opt banci – doua grecesti, una austriaca si cinci spaniole nu au reusit sa atinga un raport minim de 5% al capitalului raportat la active.

Europa a ajuns sa plateasca scump visul de a avea o piata comuna si o Uniune politica. De fapt, concluzia ce ar putea sa nu intarzie sa apara este ca pretul este prea scump, cand te numesti Angela Merkel si ai in spate cea mai puternica economie de pe continent, pusa sa faca bani pentru ca altii sa ii cheltuie. Iar creditul politic, oricat de mare ar fi, devine o valuta exotica rara atanci cand il folosesti pentru a imparti bunastarea produsa de cei ce te aleg unui continent din ce in ce mai flamand.

Pana acum, bancile si Grecia au fost salvate din banii contribuabililor europeni, si mai ales, au fost finantate din ultimele clipe de rabdare ale nemtilor. Germania a pierdut o generatie pentru a aduce fosta sora din Est la standardele casei, si pentru a hrani visul nobil al unei Europe unite in care puterea si-o imparte Berlinul si Parisul. Acum, cand norii se strang iar deasupra Europei, iar America sta cu capul in palme si se gandeste cum sa isi rezolve propriile probleme, cand China a plecat la vanatoare si face achizitii strategice de la granarul Americii de Sud pana in inima minelor de minereuri din Africa pentru a-si astampara foamea de resurse, adevaratul test de stress este cat mai finanteaza Merkel si Sarkozy jocul pe sarma al Uniunii.

Uniunea Europeana este o constructie politica fara o exprimare coerenta si limpede, cu mecanisme inca greoaie de luare a deciziilor, cu institutii necesare care inca nu exista din lipsa de compromis a statelor, iar criza a cerut pana acum un raspuns rapid, ferm, chirurgical. Pana acum, Uniunea a incercat sa creeze reguli, dar nu a reusit sa functioneze dupa ele. Acum, ca lucrurile se precipita, ca evolutiile sunt rapide si periculoase, este si mai greu de a obtine o pozitie comuna din combinarea atator interese strategice politice si economice diferite.

Iar testele nu inceteaza sa tot apara. De exemplu, participarea capitalului privat la pachetele de sprijin financiar paneuropene, capital privat care s-a aflat in prima linie de lupta cu criza. Au urmat apoi in efectul de reactie in lant cetatenii, care au fost loviti de concedieri, reducerea salariilor si a puterii de cumparare si tot ei au fost in spatele pachetelor de bailout cu care statele au intervenit in economie pentru a lupta cu criza.

Acum statele europene sunt puse fata in fata cu mai multe provocari, toate cu impact direct in viitorul Uniunii. Cat va rezista moneda unica? Ce stat iese primul din zona euro? Cati bani mai pot strange statele pentru a lupta cu criza fara sa iasa fum de pe strazile Europei, cum s-a intamplat luna trecuta in Grecia? Bancile se mai pot baza ca statele le vor ajuta la nevoie?

Raspunsul la aceste intrebari ar putea veni abia dupa alegerile prezidentiale din Franta de anul viitor. Atunci Sarkozy va vedea, si odata cu el, intreaga Europa, daca a fost castigatoare sau nu cartea solidaritatii europene jucate de liderul de la Champs Elisee. Care Sarkozy, pentru a obtine acest al doilea mandat, spun unii, a fost in stare sa o convinga pe Merkel sa salveze Grecia. Cu o singura conditie, probabil. Ca intre Grecia si campania prezidentiala din Franta nu cumva rabdarea Doamnei de Fier a Germaniei sa ia sfarsit ca intr-un real test de stress al statelor.