Antena 3 CNN Economic Bank of Cyprus: Dacă guvernul nu aprobă planul UE, sistemul bancar al Ciprului intră în colaps

Bank of Cyprus: Dacă guvernul nu aprobă planul UE, sistemul bancar al Ciprului intră în colaps

Bank of Cyprus: Dacă guvernul nu aprobă planul UE, sistemul bancar al Ciprului intră în colaps
de M.T.    |    22 Mar 2013   •   16:18

Bank of Cyprus, cea mai mare instituţie de creditare din Cipru, avertizează că dacă propunerea de impozitare a depozitelor bancare de peste 100.000 de euro nu va fi adoptată, sistemul bancar din această ţară va intra în colaps.

„De când a fost evident că nu există soluţii alternative nu mai trebuiau să existe întârzieri suplimentare în adoptarea propunerilor creditorilor internaţionali, UE, BCE şi FMI”, se arată într-un comunicat al Bank of Cyprus, potrivit Agerpres.

„Vrem să subliniem că orice revenire la lira cipriotă înseamnă pierderi semnificative ale valorii activelor şi va duce la un cerc vicios de devalorizare şi hiperinflaţie”, se mai precizează în comunicat.

Bank of Cyprus a atras atenţia să asupra faptului că toate depozitele bancare vor fi pierdute dacă sistemul bancar se prăbuşeşte.

Uniunea Europeană a avertizat Ciprul că are termen până luni să găsească cele 6 miliarde de euro care ar urma să completeze planul său de sprijin de 10 miliarde de euro, fără de care sistemul financiar cipriot riscă să se prăbuşească, ceea ce ar atrage excluderea sa din zona euro.

Ultimatumul vine într-un moment în care clasa politică cipriotă încearcă să elaboreze un plan B de strângere a fondurilor, după eşecul unui prim proiect care a fost respins marţi cu o imensă majoritate de parlamentari ciprioţi.

Într-un interviu acordat cotidianului german Bild, ministrul german de finanţe, Wolfgang Schaeuble, s-a arătat sceptic în privinţa calităţii planului B prezentat de Cipru pentru a ieşi din criză, plan care prevede renunţarea la impozitarea depozitelor bancare în schimbul creării unui fond de solidaritate.

„Numai cosmetica nu este suficientă. Ciprul trebuie să evolueze şi să facă economii serioase”, consideră oficialul german.



×
Subiecte în articol: Cipru sistem bancar colaps criza economica
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close