Antena 3 CNN Economic Biz News Cum a crescut PIB-ul României de la 500 de dolari pe cap de locuitor, la 10.500 de dolari. Ce valoare are în prezent

Cum a crescut PIB-ul României de la 500 de dolari pe cap de locuitor, la 10.500 de dolari. Ce valoare are în prezent

Cum a crescut PIB-ul României de la 500 de dolari pe cap de locuitor, la 10.500 de dolari. Ce valoare are în prezent
de O.P.    |    27 Noi 2012   •   05:48

Nivelul de trai al românilor a crescut de peste 20 de ori în ultimele decenii. Acesta este rezultatul studiului unui economist român, care mai susţine că produsul intern brut pe cap de locuitor a ajuns de la 500 de dolari la 11.600 de dolari.

După Unirea Principatelor, produsul intern brut era puţin peste 500 de dolari. De atunci a înregistrat o uşoară creştere care a durat până când au început cele două Războaie Mondiale.

Astfel între 1914 şi 1920 PIB-ul a scăzut pentru prima oară în ultimii 58 de ani, iar în 1946 produsul intern brut al României a ajuns din nou la 500 de dolari pe locuitor. Sfârşitul răboaielor a adus o nouă ascensiune care a durat până în 1979 şi la baza căreia au stat tehnologiile importate din Occident.  Apogeul însă a fost atins în 1987 când PIB-ul a ajuns la 10,500 de dolari pe locuitor.

Revoluţia din 1989 a zguduit serios economia şi astfel în 1992 românii trăiau ca în 1975, adică PIB-ul ajunsese la aproape 7300 de dolari pe locuitor. Situaţia economiei a oscilat între creştere şi descreştere până în 2000.

De atunci PIB-ul a înregistrat o ascensiune continuă. În 2011 a atins din nou pragul de 10,500 de dolari pe locuitor şi vestea bună este că de atunci PIB-ul este în creştere.

×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close