Antena 3 CNN Economic Banca Europeană de Investiții aprobă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Reactorului 1 de la Cernavodă

Banca Europeană de Investiții aprobă un împrumut de 800 de milioane de euro pentru retehnologizarea Reactorului 1 de la Cernavodă

R.M.
2 minute de citit Publicat la 16:34 16 Iul 2026 Modificat la 16:34 16 Iul 2026
Panoramă cu Centrala Nuclearoelectrica de la Cernavodă (CNE), în partea dreaptă a imaginii este Unitatea Nr 1, iar în stânga, unitatea Nr 2. Sursa foto: Agerpres
Panoramă cu Centrala Nuclearoelectrica de la Cernavodă (CNE), în partea dreaptă a imaginii este Unitatea Nr 1, iar în stânga, unitatea Nr 2. Sursa foto: Agerpres

Boardul Băncii Europene de Investiţii (BEI) a aprobat acordarea unui împrumut de 800 milioane de euro pentru Proiectul Retehnologizării Unităţii 1 CNE Cernavodă, conform unui comunicat al Nuclearelectrica.

În conformitate cu prevederile legale aplicabile, Nuclearelectrica va supune aprobării acţionarilor săi, într-o AGA viitoare, contractarea, de către societate, în calitate de împrumutat, a împrumutului de 800 milioane de euro aprobat de BEI.

Strategia de finanţare a proiectului are în vedere utilizarea unui mix între capitalul propriu al SNN şi împrumuturi/garanţii obţinute din partea unor instituţii financiare internaţionale, agenţii de credit export (ECA) şi bănci comerciale. Finanţarea proiectului din surse atrase se realizează în două etape, corelate cu graficul de implementare a proiectului.

Astfel, pentru etapa preliminară a proiectului au fost asigurate sursele de finanţare, prin semnarea, în 24 septembrie 2025, a unui contract de împrumut în valoare de 540 milioane de euro, cu un sindicat de bănci condus de JP Morgan SE, în calitate de aranjor financiar.

Nuclearelectrica a înregistrat o creştere a profitului net de 40,4% la finalul exerciţiului financiar 2025, comparativ cu exerciţiul financiar 2024, şi o creştere a profitului net de 72% în primul trimestru al anului 2026, comparativ cu perioada similară anterioară.

Proiectul Retehnologizării Unităţii 1 CNE Cernavodă se află în prezent, conform strategiei de dezvoltare aprobate de acţionari, în cea de-a doua fază de dezvoltare, activităţile aferente acestei faze incluzând obţinerea autorizaţiilor necesare, contractarea serviciilor de inginerie şi construcţie, achiziţionarea materialelor şi echipamentelor, dar şi asigurarea finanţării necesare finalizării proiectului. Lucrările civile de construcţie ale Proiectului de Retehnologizare a Unităţii 1 au început în anul 2025, continuând în anul 2026.

"Implicarea instituţiilor bancare internaţionale de renume în asigurarea finanţării externe a Proiectului Retehnologizării Unităţii 1 CNE Cernavodă reprezintă un pas istoric pentru dezvoltarea sectorului energiei nucleare civile, totodată atestând elaborarea unui proiect robust, gestionat corect din punct de vedere tehnic, operaţional şi financiar şi, simultan, atestă un proiect strategic pentru România, pentru următorii 30 de ani, în linie cu necesităţile energetice şi politicile europene, inclusiv accentul pe extinderea sau dezvoltarea capacităţilor nucleare.

Conform rigorilor industriei nucleare, organizarea şi desfăşurarea tuturor lucrărilor specifice Proiectului de Retehnologizare a Unităţii 1 se realizează cu respectarea celor mai înalte standarde şi practici din industrie. Unitatea 1 retehnologizată înseamnă încă 9% pe an din energia curată, sigură şi stabilă a României pentru perioada 2030-2060", a declarat Cosmin Ghiţă, director general al Nuclearelectrica, citat în comunicat.

Ultima fază de dezvoltare a proiectului, cea de-a treia, se va desfăşura în perioada 2027-2030 şi implică oprirea Unităţii 1 pentru realizarea lucrărilor majore de retehnologizare, cu accent pe retubarea reactorului. Acest proces va continua cu testele tehnologice şi finalizarea proiectului prin recepţie şi dezafectarea facilităţilor temporare, pregătind Unitatea 1 pentru reluarea operaţiunilor în condiţii optimizate, în anul 2030.

Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost pusă în funcţiune în anul 1996, iar până în prezent exploatarea Unităţii 1 a dus la evitarea a 145 de milioane de tone de CO2 în atmosferă şi a livrat în siguranţă peste 150 de milioane de MWh, la un factor de capacitate de peste 90%, unitatea fiind, în baza factorului de capacitate, între primele trei reactoare nucleare la nivel global.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close