Antena 3 CNN Economic Biz News Jeffrey Franks: Problemele din Europa ar putea lovi dur România

Jeffrey Franks: Problemele din Europa ar putea lovi dur România

Jeffrey Franks: Problemele din Europa ar putea lovi dur România
Sursa foto: Foto: INTACT Images
23 Oct 2011   •   11:50
Şeful misiunii FMI la Bucureşti, Jeffrey Franks, a acordat agenţiei Agerpres un interviu în care a făcut referire la efectele crizei financiare internaţionale dar a făcut şi o analiză a evoluţiilor macroeconomice din România.

„Aş spune că acum România este mai rezistentă la şocuri decât în 2008. Deficitul de cont curent şi cel fiscal sunt mult mai mici. Şi inflaţia s-a diminuat. Sistemul bancar român bine capitalizat şi supravegheat îndeaproape de BNR. Problema cu care ne confruntăm acum este că alte zone ale Europei au devenit deosebit de fragile, iar problemele de acolo ar putea lovi dur România”, a declarat Jeffrey Franks.

„Suntem în curs de a revedea prognoza de creştere şi vom anunţa rezultatul la finalul apropiatei noastre misiuni în Bucureşti. Creşterea în 2012 va fi mai mică decât cea pe care o anticipasem. Şi asta din cauza efectelor problemelor cu care se confruntă restul Uniunii Europen”, a adăugat Franks.

Întrebat dacă există şansa ca anul 2012 să aducă creşteri salariale, Franks a precizat că există anumite rezultate care încep să se facă simţite: „În sectorul privat au avut loc măriri de salarii, deşi ele rămân modeste. Şomajul a mai scăzut şi s-a lansat procesul de creare a unor noi locuri de muncă. În sectorul public, capacitatea guvernului de a creşte lefurile va depinde în mod crucial de reducerea în continuare a numărului de personal şi de posibilitatea creşterii veniturilor la buget, astfel încât să se formeze resurse pentru mărirea lefurilor”, a declarat Franks.

Totuşi, oficialul a ţinut să avertizeze că problemele actuale din zona euro au fost resimţite în întreaga Uniune Europeană şi dincolo de hotarele acesteia. „România nu poate face excepţie”.

×
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close