Antena 3 CNN Economic Companii Producătorul de bere InBev România şi-a schimbat numele în Bergenbier

Producătorul de bere InBev România şi-a schimbat numele în Bergenbier

Producătorul de bere InBev România şi-a schimbat numele în Bergenbier
Sursa foto: bere
02 Mar 2010   •   10:53

InBev România, unul dintre cei mai importanţi producători de bere din România, a devenit Bergenbier începând cu 1 martie, preluând astfel numele celui mai popular brand din portofoliu, a anunţat luni compania.
Bergenbier este prima marcă din portofoliu lansată pe piaţa locală şi totodată "motorul afacerii", reprezentând anual aproximativ jumătate din volumul şi valoarea vânzărilor firmei.

Alături de Bergenbier, compania produce şi mărcile Stella Artois, Beck's, Löwenbräu şi Noroc.

"Decizia schimbării numelui companiei a fost luată în contextul în care, în decembrie 2009, aceasta a ieşit din grupul Anheuser-Busch InBev, odată cu vânzarea tuturor operaţiunilor sale din nouă ţări ale Europei Centrale şi de Est (România, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Muntenegru, Serbia, Bosnia şi Slovacia) către CVC Capital Partners, unul dintre principalele fonduri de investiţii private şi consultanţă în investiţii la nivel mondial", se mai arată în comunicat.

Bergenbier va fi parte integrantă a grupului nou-format "StarBev", ce include toate operaţiunile din domeniul producerii şi distribuţiei berii, achiziţionate de CVC Capital Partners în urma tranzacţiei de la finele anului trecut.

"Am ales să ne numim Bergenbier ca semn firesc al recunoaşterii unui renume pe care compania şi l-a creat în ultimii 15 ani. Oricare a fost numele entităţii juridice, suntem cunoscuţi prin Bergenbier, brandul creat în mai 1995", a declarat Mihai Ghyka, preşedinte Bergenbier, citat de Mediafax.

Producătorul Bergenbier a intrat pe piaţa locală în 1994. Compania deţine două fabrici de bere la Ploieşti şi la Blaj, numără peste 730 angajaţi şi dispune de o reţea de distribuţie naţională.

CVC Capital Partners este unul dintre principalele fonduri de investiţii private şi consultanţă în investiţii la nivel mondial, companie înfiinţată în anul 1981, care are o reţea de 19 birouri şi 231 de angajaţi în Europa, Asia şi Statele Unite.

Fondul deţine 51 de companii în întreaga lume, având aproximativ 280.000 de angajaţi în diferite ţări. Împreună, companiile controlate de CVC au o cifră de afaceri totală de aproximativ 88 de miliarde de euro.
Antena3.ro

×
Parteneri
Programul magazinelor mari din România, de Paște
x close