Imobiliarele iau faţa fabricilor bucureştene, care sunt demolate la grămadă. Statul şi angajaţii fluieră a pagubă, investitorii fac bani cu nemiluita. Reţeta este cunoscută, statul a asistat impasibil, iar în final fabricile din Capitală au dispărut rând pe rând.
Laromet, Helitube, Textile Dacia sau Compania Industrială Griviţa. Patru fabrici cu tradiţie, toate îngropate de lăcomia imobiliarelor şi de pasivitatea statului.
Specializată în metalurgia neferoaselor, Laromet a fost preluată de elveţienii de la Trip Materials pentru doar 400 de mii de lei în 1998. În cinci ani şi-au mărit cota la 76% din acţiuni. Un adevărat chilipir. Pentru că fabrica avea un teren de 16 hectare în bulevardul Bucureştii Noi. Un teren extrem de valoros.
Iar cumpărătorii nu au stat pe gânduri. Terenul a fost vândut în martie 2007 companiei Premier Solutions & Team. Aceasta este controlată de fondul de investiţii AFI, printr-un off-shore olandez. Preţul apare chiar într-un raport intern al companiei - mamă: 78 milioane de euro. Tranzacţia a fost efectuată în plin boom al imobiliarelor.
Documentele arată însă că afacerea imobiliară a fost gândită cu cel puţin trei ani înainte, în 2004, când linia de cale ferată a uzinei a fost desfiinţată.
Producţia, mult diminuată, a fost mutată la Braşov, iar o serie de depozite au fost ridicate la Chitila. Pentru terenul din Braşov, unde au relocat producţia, au scos din buzunar mai puţin de 700 de mii de euro.
Numărul salariaţilor a scăzut constant, până la 76 de angajaţi. Chiar dacă au scos bani cu lopata din vânzarea terenului, reprezentanţii Laromet sunt zgârciţi cu explicaţiile.
Lista continuă cu Helitube.
Compania a fost cumpărată în 2003 de afaceristul gălăţean Corneliu Găvăneanu cu 28 de mii de lei. Pe locul unde se afla producătorul de ţevi se va ridica un important proiect imobiliar.
Asta pentru că producţia a fost mutată la o altă firmă a afaceristului, în Galaţi. Iar terenul de 9 hectare în Colentina a fost vândut unei firme belgiene cu 60 de milioane euro.
Numai din cazurile prezentate, statul a dat cu piciorul la peste 600 de milioane de euro. Bani scurşi în buzunarele unor băieţi deştepţi.
Acum statul vorbeşte de reindustrializare. Un proces anevoios, care va înghiţi foarte mulţi bani şi resurse.
