Antena 3 CNN Economic Eugen Teodorovici: Sunt bani pentru pensii și salarii! Ce mesaj îi transmite președintelui Iohannis

Eugen Teodorovici: Sunt bani pentru pensii și salarii! Ce mesaj îi transmite președintelui Iohannis

Eugen Teodorovici: Sunt bani pentru pensii și salarii! Ce mesaj îi transmite președintelui Iohannis
Sursa foto: foto: captura Antena 3
24 Mai 2018   •   20:32

Ministrul de finanțe, Eugen Teodorovici, i-a răspuns președintelui Klaus Iohannis, după ce șeful statului a întrebat public Guvernul dacă mai are bani pentru pensii și salarii până la sfârșitul anului.

"Când tu întrebi sau lași să se înțeleagă că nu ar mai fi bani ca stat până la final de an să asiguri exact ceea ce doare - pensia, salariul veniturile populației - cel din piață, investitorul, deja are un semnal, că vine cu un cost mai mare atunci când cumpără titluri de stat - îți face o ofertă mult mai scumpă. Iar costurile le suportă toți românii", a spus Teodorovici, la "Punctul de Întâlnire".

Eugen Teodorovici a afirmat că ar merge la Cotroceni ca să-i prezinte președintelui Klaus Iohannis toate datele privind starea econimică actuală și situația bugetului și că șeful statului a primti deja cifre relevante de la Ministerul de Finanțe.

"La una dintre aparițiile domniei sale a cerut în scris de la noi de la minister partea de execuție bugetară pentru că nu apăruse pe site. Și i-am dat frumos cifrele în baza cărora domnul Președinte a făcut interpretarea proprie", a spus Eugen Teodorovici.

Ministrul i-a transmis răspicat președintelui Iohannis că acesta trebuie să înțeleagă că un Guvern ales în mod democratic este responsabil de politica fiscală, iar dacă ceva nu merge, cetățeanul îl sancționează la vot.

Eugen Teodorovici a făcut anunțul așteptat de toți românii: "Bani sunt și vor fi până la sfârșitul anului, fără niciun fel de probleme - și pentru pensii, dar și pentru salarii! Pentru că mă uit pe cifrele pe care le am."

×
Subiecte în articol: Punctul de întâlnire Klaus Iohannis
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close