Antena 3 CNN Externe Amenințat de ISIS, Papa Francisc refuză să poarte vestă antiglonţ de Crăciun

Amenințat de ISIS, Papa Francisc refuză să poarte vestă antiglonţ de Crăciun

Amenințat de ISIS, Papa Francisc refuză să poarte vestă antiglonţ de Crăciun
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Dec 2015   •   17:01

Papa Francisc a primit în ultima perioadă ameninţări din partea grupării ISIS, militanţii islamişti spunând că ultimul atac important din acest an ar putea avea loc la Vatican. În ciuda acestor mesaje, Suveranul Pontif refuză să îşi suplimenteze măsurile de securitate şi să poarte vestă antiglonţ la slujba de Crăciun.

Vaticanul a admis în repetate rânduri că este una dintre ţintele militanţilor islamişti, iar cardinalul Pietro Parolin a declarat că se ia în calcul varianta suplimentării măsurilor de siguranţă la Vatican, scrie express.co.uk.

Totuşi, purtătorul de cuvânt al Papei Francisc a declarat că Suveranul Pontif refuză să ia măsuri de siguranţă suplimentare, precum o vestă antiglonţ în timpul discursului său de Crăciun.

"Nu vrea să poarte o vestă antiglonţ, de altfel este de înţeles poziţia lui - este ridicol să mergi în altar purtând aşa ceva. Este normal ca poliţia şi jandarmeria să încerce să ia toate măsurile pentru ca Papa să fie protejat, dar anumite lucruri nu pot fi schimbate”, a declarat părintele Ciro Benedettini, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Reprezentantul Vaticanului susţine că Papa este la curent cu toate ameninţările lansate de ISIS. ”Eminenţa sa nu se teme - aţi văzut că a plecat în Africa, în Republica Centrafricană pe care toată lumea i-a spus să o evite. Ştie totul despre presupusa ameninţare, dar el nu este foarte preocupat de acest lucru", a mai spus purtătorul de cuvânt.

În ceea ce priveşte ameninţările lansate de ISIS la adresa Vaticanului, reprezentantul Papei a spus că nu este vorba de ceva concret. "Nu există nicio ameninţare specifică în afară de cele care provin de la IS sau Daesh pe web. Există unele poze cu drapelul negru pe Bazilica Sfântul Petru. Ar putea fi o ameninţare reală, dar se poate să fie şi doar o metodă de a arăta cât de puternici sunt realizând astfel de postări”, a mai spus Ciro Benedettini.

×
Subiecte în articol: Papa Francisc statul islamic ISIS
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close