"Forțele speciale afgane controlează în prezent orașul Kunduz", a anunțat pe Twitter purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne de la Kabul, Sediq Sediqqi.
Ministrul adjunct de interne Ayoub Salangi a afirmat că localitatea Kunduz, ocupată luni de insurgenții islamiști, a fost cucerită în urma unei "operațiuni speciale".
Un locuitor al orașului, contactat de AFP, a declarat joi dimineață că luptele continuau totuși în unele cartiere, iar corpurile lipsite de viață ale combatanților talibani erau înșirate pe străzi.
Ocuparea orașului Kunduz de către talibani, o premieră din 2001, i-a determinat pe mii de locuitori să fugă în fața perspectivei unei reveniri la regimul fundamentalist pe care milițiile islamiste l-au instituit în perioada când s-au aflat la conducerea Afganistanului, între 1996 și 2001.
De asemenea, a fost o înfrângere serioasă pentru președintele afgan, Ashraf Ghani, instalat în funcție în urmă cu un an, precum și pentru forțele afgane, singure în prima linie după încheierea misiunii de luptă a NATO în decembrie 2014.
Ştiri video recomandate