Antena 3 CNN Externe Cel mai negru coşmar al unei chiriaşe din SUA. A aflat că locuinţa în care stă a fost "terenul de joacă" al unui criminal în serie

Cel mai negru coşmar al unei chiriaşe din SUA. A aflat că locuinţa în care stă a fost "terenul de joacă" al unui criminal în serie

Cel mai negru coşmar al unei chiriaşe din SUA. A aflat că locuinţa în care stă a fost "terenul de joacă" al unui criminal în serie
de O.P.    |    09 Iul 2014   •   06:40

Coşmarul chiriaşilor s-a adeverit într-un mod macabru! O tânără de peste Ocean a descoperit, din întâmplare, că locuinţa în care stă cu chirie este locul unde un faimos criminal în serie şi-a torturat şi ucis victimele.

Mai mult decât atât, ea lua cina pe masa folosită pentru a le chinui pe femei. I le-a lăsat chiar proprietara, care s-a dovedit a fi mama criminalului. Prinsă asupra faptului, femeia a refuzat să îi rezilieze contractul.

Maury Travis, un criminal în serie, condamnat la închisoare, care a torturat şi curmat vieţile a aproape 20 de femei în perioada 2000-2002 a locuit în acea casă. Dintr-un documentar realizat de jurnaliştii americani, tânăra a aflat că lua cina pe masa folosită de asasin drept masă de tortură.

Însă cea mai cumplită parte a casei este subsolul, unde individul s-a filmat în timp ce îşi chinuia victimele.

Imediat, a pus mâna pe telefon şi i-a spus proprietarei că a aflat de ororile comise în casa respectivă şi că vrea să rezilieze contractul cât mai curând.

Proprietara pretinde, în schimb, că a informat-o pe chiriaşă. Chiar dacă nu i-ar fi spus, legea tot de partea proprietarei pare să fie.

Aflată în impas, tânăra a făcut apel la autorităţi care au scăpat-o de contract şi se va muta la finalul lunii în noua casă.

×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close