Antena 3 CNN Externe China. Un profesor a plătit o amendă de 35.000 de dolari pentru că are doi copii (VIDEO)

China. Un profesor a plătit o amendă de 35.000 de dolari pentru că are doi copii (VIDEO)

China. Un profesor a plătit o amendă de 35.000 de dolari pentru că are doi copii (VIDEO)
Sursa foto: Foto: chinadaily.com.cn
26 Sep 2010   •   11:58

Politica unui singur copil, impusă familiilor din China de guvern, devine tot mai controversată în această ţară. Pe de o parte, din rândul specialiştilor se ridică tot mai multe voci, care spun că această lege îmbătrâneşte accelerat populaţia ţării. Pe de altă parte, şi părinţii sunt nemulţumiţi pentru că suportă pedepse aspre, dacă îşi doresc un al doilea fiu sau fiică.

De treizeci de ani, China menţine politica unui singur copil, pentru a putea controla evoluţia demografică, spun autorităţile de la Beijing.  Este o lege nedreaptă, susţin însă multe familii.

În urmă cu un an, Yang era profesor de drept. În decembrie însă, când i-a venit pe lume cea de-a doua fiică, lucrurile au luat o întorsătură dramatică pentru el. După doar trei luni, era dat afară din serviciu şi pus să plătească o amendă usturătoare, de aproximativ 35.000 de dolari.

Cei care nu ţin cont de lege şi ajung să aibă mai mulţi copii sunt supuşi unor presiuni uriaşe din partea statului. Îşi pierd locurile de muncă şi trebuie să plătească amenzi uriaşe, de pînă la 35.000 de dolari.

La rândul lor, experţii spun că această politică accelerează procesul de îmbătrânire a populaţiei. Potrivit statisticilor, în 2050, circa 438 de milioane de chinezi vor avea vârsta de peste 60 de ani. Mulţi chinezi speră însă că Guvernul îşi va revizui politica după luna noiembrie, când va fi organizat la nivel naţional recensământul populaţiei.



Antena 3

×
Subiecte în articol: China copii politica
Parteneri
Vremea se încălzeşte în toată ţara. ANM, prognoza meteo actualizată
x close