În total 450 de studenţi asistau la un concert în această sală, în momentul în care a cedat plafonul.
"Până în prezent avem patru morţi confirmaţi şi 73 de răniţi, inclusiv 15 grav", a declarat un purtător de cuvânt al pompierilor.
Echipele de intervenţie continuă să caute, în încercarea de a scoate din structură, în mare parte metalică, a plafonului surpat, zeci de studenţi care ar fi rămas blocaţi, a adăugat el.
Surparea pare că a fost provocată de acumularea zăpezii pe acoperişul imobilului, situat într-un complex turistic în care era organizată primirea unor studenţi în anul întâi, a adăugat aceeaşi sursă.
Un student a declarat că plafonul a început să se prăbuşească în apropierea estradei. "Apoi a fost haos, iar toate lumea se înghesuia către ieşiri, strigând şi plângând", a declarat el.
În imagini difuzate de către agenţia sud-coreeană apar studenţi răniţi, transportaţi cu targa, după ce au fost scoşi de sub structura plafonului, complet contorsionată.
Pompierii mobilizau echipe de intervenţie, a declarat unul dintre ei pentru YTN.
Aproape 1.000 de tineri, înscrişi la un institut de limbi străine, în oraşul Busab (sud), participau la un program de primire a noilor studenţi, organizat în complexul turistic Mauna Ocean Resort.
Ştiri video recomandate