Antena 3 CNN Externe Turnul Eiffel a fost redeschis publicului, dar cu o mare schimbare

Turnul Eiffel a fost redeschis publicului, dar cu o mare schimbare

Turnul Eiffel a fost redeschis publicului, dar cu o mare schimbare
16 Noi 2015   •   20:24

Turnul Eiffel, închis după atentatele de la Paris, a fost redeschis publicului luni și este iluminat în culorile drapelului francez - albastru-alb-roșu - trei seri la rând, a anunțat într-un comunicat societatea care exploatează monumentul, relatează AFP.

Redeschiderea, intervenită cu puțin timp înainte de ora 15,30 GMT, a fost decisă după ce ''au fost verificate și completate măsurile de securitate'', a explicat Sete (Société d'exploitation de la Tour Eiffel) în comunicat.

La cererea primarului Parisului, Anne Hidalgo, Turnul Eiffel va fi ''iluminat în culorile drapelului francez'' luni, marți și miercuri seara, de la lăsarea serii până la ora 0,00 GMT, a precizat Sete.

În afară de această iluminare specială, pe Turnul Eiffel va fi proiectată și deviza în limba latină a Parisului, 'Fluctuat nec mergitur' (Este bătut de valuri, dar nu se scufundă), a anunțat edilul.

Turnul Eiffel, vizitat în fiecare zi de un număr între 15.000 și 20.000 de persoane, fusese închis până la noi ordine după atentatele de vineri de la Paris, soldate cu cel puțin 129 de morți și 352 de răniți.


foto: Facebook/Tour Eiffel

×
Subiecte în articol: Turnul Eiffel Atentat terorist Paris
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close