Europarlamentara Maria Grapini a explicat, la Antena 3 CNN, că cei 10.000 de fermieri care au ieșit astăzi în stradă la Bruxelles și s-au luat la bătaie cu poliția au motive pertinente de nemulțumire: de la dezechilibrele din piața internă la Acordul UE-Mercosur. Aceasta a speculat, de asemenea, că cel mai probabil fermierii și-ar fi dorit să discute cu un oficial european și de aceea protestul a degenerat într-unul violent. Maria Grapini a explicat că o parte din problemele cu care se confruntă fermierii vor fi rezolvate prin politica agricolă comună din 2026, iar în ceea ce privește Acordul UE-Mercosur acestora trebuie să li se explice că, dacă acordul comercial este negociat cum trebuie, și fermierii europeni vor putea exporta în țările din Mercosur produse, în condiții avantajoase.
„Cred că protestatarii așteptau să discute cu cineva, nu cu forțele de ordine, care sigur își fac treaba. De la noi, de la Comisia pentru agricultură, coordonatorul care este un italian, Dario Nardella, a fost acolo. Ne-a informat că el a discutat cu protestatarii, noi susținem ceea ce cer protestatarii, fără o agricultură susținută în UE, o să trăim cu produse de import, nesigure, la care nu avem nicio condiție, nici de standarde de produs, nici nimic.
O altă nemulțumire a protestatarilor și aici e lumea împărțită, francezii, italienii nu doresc Mercosur, noi am ridicat această problemă întâi să votăm cauza de salvagardare ca să protejăm în caz că intră produse necontrolate, care nu respectă standardele europene, în același timp se deschide piața și pentru fermieri, dar trebuie să li se explice, sunt 700 de milioane în țările Mercosur și acolo am putea să exportăm și noi, evident că trebuie acordul comercial foarte bine negociat”, a spus Maria Grapini la Antena 3 CNN.
Europarlamentarul a explicat însă că semnarea acestui acord s-a amânat.
„S-a amânat, trebuia să meargă Ursula von der Leyen în 28 acum și s-a amânat să se semneze acordul, însă trebuie așezat la masă și discutat”, a spus europarlamentarul PUSL.
Aceasta a vorbit și despre atmosfera de la Bruxelles din aceste momente.
„Eu primesc aproape la trei minute mesaj, primim toți europarlamentarii, cu ce se întâmplă acolo, pentru că cabinetele noastre lucrează la Bruxelles. Asistenta mea, am avut grijă să-i spun să nu vină astăzi, că știam de protest și bine am făcut. A lucrat de acasă, dar cei care erau acolo i-au evacuat și au dus în altă parte. Au ocupat ocupat gara, stația de acolo din fața Parlamentului. Ei ne asigură că poliția stăpânește problema, numai că sunt atacuri violente”, a spus Maria Grapini.
Ce este acordul comercial UE-Mercosur
Acordul Mercosur este un tratat de liber schimb între Uniunea Europeană și blocul sud-american Mercosur (Brazilia, Argentina, Uruguay și Paraguay), negociat timp de peste 25 de ani și finalizat politic la sfârșitul anului 2024.
Negocierea acordului comercial între UE şi cele patru state membre ale Mercosur se desfăşoară încă din anul 1999. Aceste negocieri, conduse de Comisia Europeană în numele statelor UE, au fost finalizate cu un proiect de acord în decembrie anul trecut, în pofida opoziţiei mai multor state ale UE, relatează Agrpres.
Germania, ţară cu o economie axată pe exportul de produse industriale, se numără printre cele interesate de încheierea acordului comercial cu Mercosur, ce ar înlesni accesul acestor produse pe piaţa sud-americană, acesta fiind şi un argument al Comisiei Europene în favoarea acordului.
În contrapartidă, produsele agricole sud-americane, care în general beneficiază de un avantaj de cost în faţa celor europene, vor putea pătrunde mai uşor pe piaţa UE în virtutea acestui acord, situaţie care dezavantajează fermierii europeni şi statele UE cu sectoare agricole puternice.
Acordul comercial UE-Mercosur va elimina taxele vamale pentru 91% din exporturile UE, inclusiv pentru autovehicule, de la nivelul actual de 35% pe o perioadă de 15 ani. La rândul său, UE va elimina progresiv taxele vamale pentru 92% din exporturile Mercosur pe o perioadă de până la 10 ani.
La rândul lor, țările din Mercosur vor elimina, de asemenea, taxele vamale pentru produsele agricole din UE, cum ar fi cele de 17% pentru vinuri și de 20-35% pentru băuturile spirtoase.
Pentru produsele agricole mai sensibile, precum carnea de vită, UE va oferi statelor Mercosur cote în creștere. Există, de asemenea, cote UE pentru carne de pasăre, carne de porc, zahăr, etanol, orez, miere, porumb și porumb dulce.
Comisia Europeană a anunțat proceduri rapide de protecție a pieței: dacă importurile cresc brusc sau prețurile scad sub un anumit nivel, UE poate restricționa temporar importurile pentru a proteja fermierii europeni.
Potrivit primelor estimări, acordul UE-Mercosur ar putea genera o creștere a exporturilor anuale cu până la 39%. În cifre reale acest procent înseamnă 49 de miliarde de euro, la care se adaugă alte 440.000 de locuri de muncă în întreaga Europă. Pentru a produce efecte Acordul de parteneriat UE-Mercosur trebuie aprobat separat de Parlamentul European și membri UE.
Grapini: Fermierii vor să ia toți aceeași subvenție
Maria Grapini a spus că nemulțumirile fermierilor nu țin doar de Acordul UE-Mercosur, ci și de nedreptățile de pe piața internă.
„Cel mai bine știu fermierii care le sunt problemele. Apoi, mai e o problemă, iarăși discreționară, procentul de pesticide, eu am ridicat atunci problema că nu poți să spui reducere cu un procent, 30%, nu ai ce să pui în loc ca să protejezi culturile și mergi de la procente diferite, Olanda consumă de opt ori mai mult decât România de exemplu. Dar dacă reducem cu 30% la toată lumea Olanda se mai descurcă, dar România nu mai poate folosi nimic.
Fermierii, cel puțin cei români, dar și din alte state, în primul rând, au cerut să ajungem o dată la convergența subvențiilor, adică indiferent unde operează în cele 27 de state, fermierul să ia aceeași subvenție. Și mi se pare normal, atât timp cât avem un singur tratat și am semnat același tratat,toată lumea. Noi am votat în Parlament, am mai informat asta, dar votul nostru, nefiind cu drept de inițiativă legislativă, Parlamentul European, este doar o rezoluție, ca să fie în noua Politică Agricolă Comună, adică după 2026, convergența subvențiilor”, a spus europarlamentarul.
Grapini a adăugat că Parlamentul European a votat ca banii din Fondul de coeziune și cei din fondul pentru Politica Agricolă Comună să nu fie amestecați.
„De ce? Se vor canibaliza fondurile. Pentru că se vor duce la grămadă la coeziune și să vă imaginați că în teritoriu probabil că primarul zice 'voi sunteți privați, nu vă dau nimic, dau și eu la drumuri, ca să fiu votat, dau la apă, dau la școală'. Deci nu este corect. Politica agricolă comună trebuie să-și păstreze așa cum a fost la început. Mă bucur că măcar pentru 2026 avem niște sume în plus pentru fermieri și iarăși o veste bună este că s-a creat un buget pentru crescătorii de animale, (...) s-a acceptat pe 2026 să existe această despăgubire”, a mai spus Grapini.