Alexandru Arşinel s-a operat de hernie de disc şi a scăpat de o pareză care a fost cât pe ce să îi lovească piciorul drept. Marele actor a trecut cu o glumă şi peste acest necaz. Spune că problemele au apărut şi pentru că şi-a dus prea mult partenera, Stela Popescu, în braţe.
Acum, Alexandru Arşinel e relaxat, dar ştie că a trecut pe lângă o mare nenorocire. Actorul s-a externat la o zi de la operaţie şi s-a convins foarte repede că operaţia a fost una reuşită.
La cei 73 de ani ai săi, Alexandru Arşinel se simte încă tânăr şi în putere. Doar că, de acum încolo, n-o va mai căra în braţe pe Stela Popescu...