Antena 3 CNN Emisiuni Antena 3 CNN Numai de bine NUMAI DE BINE. Machiaj pentru noaptea dintre ani

NUMAI DE BINE. Machiaj pentru noaptea dintre ani

NUMAI DE BINE. Machiaj pentru noaptea dintre ani
de S.T.    |    28 Dec 2014   •   11:09

Ne aşteaptă una dintre cele mai importante petreceri ale anului. De Revelion trebuie să arătăm impecabil, ca scoase din cutie. Şi nu se acceptă scuze. Machiajul contribuie cel mai mult la asta, pentru că ţinem mult la prima impresie.

Olivia Păunescu ne arată în materialul video de mai sus cum trebuie aplicat machiajul şi ce se poartă în noaptea dintre ani ca să atrageţi atenţia, indiferent de ţinută.

"Machiajul se începe cu o demachiere corectă, apoi aplicăm crema de tratament, continuăm cu fondul de ten, pudră şi anticearcănul", a explicat Alice Costea, resident trainer MAC.

Pentru persoanele cu un ten deschis şi cu nuanţe de păr blond specialiştii de la Mac Cosmetics recomandă fardurile deschise. Iar pentru doamnele creole tonuri uşor mai închise care să nu creeze un contrast prea mare faţă de culoarea părului.

Aplicaţi treptat câte puţin in funcţie de cât de intensă doriţi să fie această culoare şi nu faceţi greşeala să aplicaţi prea mult din prima pensulă. Şi pentru că vorbim totuşi de un machiaj special, putem adăuga puţină culoare şi sub ochi.

Odata conturaţi ochii, ne ocupăm de gene şi sprâncene. Nu avem nevoie de gene false daca ştim sa aplicăm corect rimelul. Încercaţi mişcări în zig zag de la rădăcină către vârf.

Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Numai de bine".

×
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close