Antena 3 CNN Politică Adrian Năstase s-ar putea întoarce acasă în curând

Adrian Năstase s-ar putea întoarce acasă în curând

Adrian Năstase s-ar putea întoarce acasă în curând
Sursa foto: Foto: Agerpres
17 Aug 2014   •   11:00

Adrian Năstase s-ar putea întoarce acasă săptămâna viitoare. Tribunalul Bucuresti judecă joi recursul procurorilor la decizia de eliberare conditionata data de Judecatoria Sectorului 4.

 
Adrian Năstase, condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare în dosarele "Zambaccian" şi "Trofeul calităţii", poate fi eliberat condiţionat, în urma executării unei treimi din pedeapsă.
 
Pentru a putea fi liberat condiţionat, Năstase a trebuit să execute o treime din pedeapsa de patru ani şi şase luni de închisoare, respectiv 547 de zile, acesta executând în total 556 de zile de închisoare (la data analizei la comisie - 3 iulie 2014) în care s-au inclus cele 179 de zile efectiv executate din 6 ianuarie, 272 de zile de arest preventiv, de fapt perioada executată în prima condamnare, şi 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate (elaborarea unor lucrări ştiinţifice).
 

×
Parteneri
Ce indice de corecție trebuie să ai pentru a avea o pensie mai mare
x close