Antena 3 CNN Politică CCR tranşează problema reprezentării României la Consiliul European dacă Băsescu şi Ponta nu se înţeleg

CCR tranşează problema reprezentării României la Consiliul European dacă Băsescu şi Ponta nu se înţeleg

CCR tranşează problema reprezentării României la Consiliul European dacă Băsescu şi Ponta nu se înţeleg
Sursa foto: Foto: Agerpres
25 Sep 2012   •   23:16

CC tranşează problema reprezentării României la Consiliul European dacă Băsescu şi Ponta nu se înţeleg.

Obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene a fost formulată de un număr de 26 de senatori aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

 Plenul Senatului a adoptat, la finele lunii iunie, legea privind cooperarea între Guvern şi Parlament în domeniul afacerilor europene, care prevede că Parlamentul stabileşte cine merge la Consilul European, în cazul în care preşedintele şi premierul nu ajung la un acord.

Potrivit modificărilor aduse în comisiile reunite, conducătorul delegaţiei României la reuniunile Consiliului European este preşedintele României sau premierul.

Stabilirea conducătorului delegaţiei României la reuniunile Consiliului European se face prin acord între Guvernul României şi instituţia prezidenţială, cu cel puţin 20 de zile lucrătoare înainte de data reuniunii.

Proiectul prevede că, în situaţia în care acordul privind participare la Consiliul European nu se realizează în termen, Parlamentul, în şedinţa comună a celor două Camere, desemnează conducătorul delegaţiei României la respectiva reuniune a Consiliului European.

×
Subiecte în articol: Curtea Constitutionala CCR Victor Ponta
Parteneri
Pensii mai mari pentru români, cu aceste acte
x close