Antena 3 CNN Politică Cererea lui Traian Băsescu a fost respinsă de Comisia Juridică

Cererea lui Traian Băsescu a fost respinsă de Comisia Juridică

Cererea lui Traian Băsescu a fost respinsă de Comisia Juridică
Sursa foto: Foto: Antena 3
12 Noi 2012   •   16:01

Preşedintele Traian Băsescu a cerut Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să se ia în discuţie şi cazurile Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely când se discută cazul Alin Trăşculescu. Comisia juridică a Camerei a respins, luni, cererea preşedintelui Traian Băsescu.

Decizia a fost luată cu opt voturi împotriva cererii, un vot "pentru" şi o abţinere.

"Având în vedere faptul că în momentul de faţă la Camera Deputaţilor este posibil să luaţi în discuţie solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a domnului deputat Alin Trăşculescu vă rog să găsiţi, cu respectarea legislaţiei şi a procedurilor parlamentare, căile legale pentru a relua dezbaterea cu privire la cele două solicitări ale Parchetului general de pe lângă ICCJ privind încuviinţarea începerii urmăririi penale faţă de domnii deputaţi (foşti miniştri) Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre, pentru a permite autorităţii judecătoreşti să-şi desfăşoare activitatea în absenţa oricăror influenţe sau obstrucţii", se menţionează în scrisoarea lui Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a trimis o scrisoare Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, în care solicită să se ia în discuţie şi cazurile Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely, atunci când se discută cazul Alin Trăşculescu.

×
Parteneri
Calitatea aerului din România, afectată de praful saharian
x close