Antena 3 CNN Politică Cum încearcă PDL să cumpere voturi, în sectorul 3 al Capitalei: Înmormântări ieftine şi gratuităţi pentru semnatarii unei adeziuni

Cum încearcă PDL să cumpere voturi, în sectorul 3 al Capitalei: Înmormântări ieftine şi gratuităţi pentru semnatarii unei adeziuni

Cum încearcă PDL să cumpere voturi, în sectorul 3 al Capitalei: Înmormântări ieftine şi gratuităţi pentru semnatarii unei adeziuni
Sursa foto: Foto: Intact Images
19 Oct 2011   •   10:34

În sectorul 3 al capitalei, PDL racolează membri de partid pe bandă rulantă, contra unei sacoşe de cumpărături, a medicamentelor cu reducere sau a unei... înmormântări ieftine. Deputatul PDL Cristian Petrescu a lansat un program cu gratuităţi şi reduceri de preţ, pentru bucureştenii din colegiul său. Cu o condiţie: semnarea unei adeziuni la PDL sector 3.

Pentru a beneficia de pomenile electorale ale programului lansat de deputatul PDL, Cristian Petrescu, trebuie să locuieşti în sectorul 3. Mai exact, în colegiul 12, unde el a fost ales.

Tehnica de racolare a oamenilor şi de semnare a adeziunii se face în paşi mărunţi, dar siguri. Cel mai ofertant lucru este "Casa de comenzi". Îţi faci lista de cumpărături, dai un telefon la un număr de pe pagina de Internet a deputatului şi un domn ţi le aduce la uşă.

Ca să foloseşti, de exemplu, serviciul de asistenţă medicală gratuită şi reducerile la medicamente trebuie să pui mâna din nou pe telefon, iar de data asta auzi tranşant în difuzor,  ADEZIUNE! Trebuie sa devii membrul comunităţii PDL.

Iar pentru adeziune trebuie mers la sediul central al PDL din sectorul trei, unde are cabinetul de parlamentar şi Deputatul Cristian Petrescu.

Pe acelaşi site tinerii sunt ajutaţi să-şi găseacă un loc de muncă. Însă nu toţi. Dacă nu ai buletin de Bucureşti, şi mai important de sectorul 3, nu ai acces la ofertele de muncă.  Doar odată cu semnarea adeziunii şi primirea legitimaţiei de membru al electoratului deputatului PDL, poţi avea acces la toate serviciile firmelor incluse în programul de ajutorare. Trei dintre firme sunt de stat, Clujana, Service Ciclop, IOR SA, altele au contracte cu statul, Origami Consulting, Ronin Protect, Marcip COM SRL.

 





×
Subiecte în articol: pdl mita electorala sectorul 3 Capitală
Parteneri
Crimă șocantă într-un bloc din Sectorul 2 al Bucureştiului
x close