Antena 3 CNN Politică PDL: Traian Băsescu a cărat 15 cutii din sediu. Nu ştim ce documente erau în cutii

PDL: Traian Băsescu a cărat 15 cutii din sediu. Nu ştim ce documente erau în cutii

PDL: Traian Băsescu a cărat 15 cutii din sediu. Nu ştim ce documente erau în cutii
20 Iul 2014   •   13:11
Preşedintele Traian Băsescu lăsase circa 10-15 cutii cu documente în sediul PDL din Aleea Modrogan 1, au declarat duminică surse din partid, care nu au putut preciza însă despre ce documente ar fi vorba.
"Avea câteva documente. Erau 10-15 cutii mai mari cu documente. Ce conţineau nu ştiu. Probabil că nu e ceva important, pentru că altfel nu erau lăsate acolo", au relatat sursele citate.
Acestea nu au putut preciza dacă respectivele documente au fost luate din sediul PDL.
Pe de altăă parte, reprezentanţii PDL contactaţi au apreciat că, de fapt, prin declaraţia referitoare la arhiva sa din Modrogan, preşedintele Băsescu a vrut să transmită mesajul că PDL nu este de încredere.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la Sinaia că şi-a luat arhiva personală - cu documente din perioada în care era ministru al Transporturilor şi apoi primar - din sediul PDL din Modrogan 1, spunând că o va muta la PMP.
 
Traian Băsescu a spus că şi-a luat arhiva din Modrogan, fiindu-i teamă că va veni Crin Antonescu în biroul respectiv.

 

×
Subiecte în articol: pdl documente primar PNL sediu Sinaia PMP presedinte
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close