Antena 3 CNN Politică Ponta, despre jaful din guvernarea Boc-Băsescu: Cei care au făcut jaf vor din nou la guvernare

Ponta, despre jaful din guvernarea Boc-Băsescu: Cei care au făcut jaf vor din nou la guvernare

 Ponta, despre jaful din guvernarea Boc-Băsescu: Cei care au făcut jaf vor din nou la guvernare
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    16 Apr 2015   •   22:08
Cei care au făcut jaf în ţară în regimul Boc-Băsescu doresc acum să revină la guvernare, a spus premierul Victor Ponta, joi, după ce Antena 3 a prezentat un document cu 450 de fapte penale sesizate la DNA în guvernarea amintită.
 
"90% din cei implicaţi în jaful din 2009-2012 sunt şi azi în funcţii importante din politică, nu se mai cheamă PDL, se cheamă PNL şi vor să fie şi acum la guvernare", a comentat şeful Guvernului, joi, în exclusivitate la Antena 3.
 
Corpul de control al premierului a depus la DNA un număr de 70 de sesizări cu privire la 450 posibile fapte penale, ce reprezintă o sinteză a ceea ce s-a întâmplat în guvernul Boc-Băsescu. Drept răspuns, Direcţia Naţională Anticorupţie nu s-a sesizat în niciun caz, astfel că niciun dosar nu este trimis în judecată după trei ani.
 
Este vorba despre controalele efectuate de corpul de control al premierului în perioada mai 2012- aprilie 2015. Corpul de control al guvernului, condus de un jurist, a făcut 70 de sesizări la DNA espre fapte penale.
 
Printre companiile amintite în document se numără Poşta Română, CNAS, Hidroelectrica, Conpet.
 
"Oamenii simţeau că era vorba de un uriaş sistem de corupţie. Am tot sesizat lucruri foarte grave, dosarul Microsft a pornit de la sesizarea Corpului de control, dosarul privind retrocedările. În 2015, în sfârşit au luat măsuri, inclusiv cei cu Transalpina, de la sesizarea noastră", a spus premierul.
 
Însă Ponta a ridicat şi problema cu jaful de la Hidroelectrica sau de la CNAS, condusă la acea vreme de Lucian Duţă, lider al PDL, "dar nici azi nu am văzut cine e vinovat".
 
"Dar noi o să trimitem în continuare sesizări, o să punem documente la dispoziţia justiţiei şi o să întrebăm ce se întâmplă cu dosarele, că e vorba de sute de milioane", a asigurat şeful Guvernului.
 

×
Subiecte în articol: Victor Ponta
Parteneri
ANM: Zonele cele mai afectate de praful saharian
x close