Antena 3 CNN Actualitate Asistenta Florentina Cîrstea rămâne încă 30 de zile în arest preventiv

Asistenta Florentina Cîrstea rămâne încă 30 de zile în arest preventiv

Asistenta Florentina Cîrstea rămâne încă 30 de zile în arest preventiv
Sursa foto: Foto: Antena 3
15 Sep 2010   •   17:20

Asistenta pusă sub acuzare pentru incidentul de Giuleşti va mai rămâne în arest încă 30 de zile, conform deciziei luate miercuri de Judecătoria sectorului 6, înformează Mediafax. Mandatul de arestare preventivă a fost, astfel, prelungit, pentru acuzaţia de ucidere şi vătămare corporală din culpă.

Florentina Cîrstea are posibilitatea de a face recurs la Tribunalul Bucureşti faţă de această decizie. Alături de ea, mai este pus sub urmărire şi şeful Secţiei Neonatologie de la Maternitatea Giuleşti, Adrian Ioan Toma, fiind acuzat de neglijenţă în serviciu.

Pe baza probelor administrate până în acest moment al urmăririi penale, anchetatorii au stabilit că medicul, în calitate de şef al Secţiei de Neonatologie din cadrul Maternităţii Giuleşti, a gestionat în mod defectuos resursele umane existente, neasigurându-se în permanenţă,de prezenţa a câte doua cadre medicale,  la salonul de terapie intensivă nou-născuţi.

Şase bebeluşi au murit şi cinci au fost grav răniţi în urma incendiului produs în 16 august, în Secţia de Terapie Intensivă prematuri de la Maternitatea Giuleşti. Cei cinci bebeluşi răniţi, printre care două perechi de gemeni, au fost internaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu".

Doi gemeni au părăsit miercuri spitalul, aceştia fiind primii copii supravieţuitori trimişi acasă.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: asistenta giulesti Maternitate Giulesti
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close