Antena 3 CNN Actualitate Autostrada Bucureşti - Piteşti este găurită pe 87% din suprafaţă

Autostrada Bucureşti - Piteşti este găurită pe 87% din suprafaţă

Autostrada Bucureşti - Piteşti este găurită pe 87% din suprafaţă
Sursa foto: Foto: Agerpres
02 Mar 2011   •   09:24

Prima şi încă singura autostradă din România care face legătura între două localităţi importante, Bucureşti - Piteşti (A1) poate fi considerată aproape impracticabilă, ţinând cont că doar 13% din lungimea ei nu trebuie reabilitată, informează Gândul. Cum automobilele vin unul după altul cu viteză mai mare decât cea admisă, doar maşinile mici mai pot ocoli gropile. Remorcile şoferilor de TIR se zdruncină serios peste această porţiune, clătinându-se în stânga şi în dreapta chiar şi când asfaltul devine mai neted.

Mai grav este că, ori de câte ori un vehicul de mare tonaj trece prin gropi, bucăţi mai mici sau mai mari de asfalt se desprind din gropile care ameninţă să se transforme într-un şanţ lunguieţ şi continuu. Sunt vreo zece gropi care se întind, una după alta, pe o lungime de 80 de centimetri şi o lăţime de 40 de cm. Adâncimea ajunge la 8 cm.

În momentul de faţă, din cei 108,98 de kilometri de autostradă, cât are Bucureşti-Piteşti, trebuie reabilitaţi nu mai puţin de 95,48 de kilometri, după cum a declarat Liviu Costache, director general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Asta înseamnă că doar aproximativ 13% din autostrada finalizată la începutul anilor '70 este practicabilă în condiţii bune.

Ministerul Transporturile a alocat, în acest an, circa 10 milioane de euro pentru reabilitarea A1, care ar trebui să ajungă pentru a turna 300.000 de mp de covor asfaltic şi pentru a plomba gropi cu o suprafaţă totală de 152.000 de mp

×
Subiecte în articol: A1 suprafata
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close