Antena 3 CNN Actualitate Băsescu: Cea mai rapidă soluţie, asumarea răspunderii pe un nou program de guvernare

Băsescu: Cea mai rapidă soluţie, asumarea răspunderii pe un nou program de guvernare

Băsescu: Cea mai rapidă soluţie, asumarea răspunderii pe un nou program de guvernare
Sursa foto: Foto: Agerpres
04 Mar 2014   •   20:34

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, după ce premierul Victor Ponta a anunţat că s-a întâlnit cu acesta, că va respecta deciziile anterioare ale Curtii Constituţionale şi că va numi miniştrii noului Guvern când condiţiile vor fi îndeplinite.

Întâlnirea celor doi vine în contextul în care plenul Parlamentului a validat Guvernul Ponta III, cu 346 de voturi pentru şi 192 de voturi împotrivă.

Iată principalele declaraţii ale preşedintelui Băsescu:

-  voi respecta deciziile anterioare ale CCR si voi numi toti miniştri in momentul in care conditiile vor fi indeplinite.

- ceea ce eu am solicitiat este sa existe un program de guvernare care sa reflecte noua realitate politica a guvernului si protocoalele convenite intre partenerii din noua majoritate.

- nu a fost posibil un asemenea lucru azi in Parlament. Deocamdata sunt doua optiuni in acceptiunea mea.

- una e cea care pleaca de la realitatea unei intampinari la CCR facute de grupul PDL si al PMP. Au avut numarul de semnaturi cu care au depus la CCR o intampinare legata de continutul hotararii.

- nu stiu continutul documentului inaintat la CCR. Pot intui ca e vorba de aceeasi problema a legitimitatii Guvernului, pe un program adoptat de Parlament cand USL era o realitate politica.

- al doilea considerent e legat de nevoia existentei acestui program de guvernare. Am discutat cu premierul azi, sper ca in perioada urmatoare sa dea o solutie a asumarii raspunderii actualului Guvern pe un nou program de guvernare, care sa reflecte noile aliante politice din Parlament. Cred ca e o solutie foarte rapida, pe care i-am si propus-o premierului.

- va asigur ca, in momentul in care programul de guvernare ar fi asumat, nu voi ezita sa semnez decretele de instalare a noilor ministri.
 
- e adevarat ca si pe programul de guvernare se pot depune motiuni de cenzura, dar nu vad ce ar putea fi intr-un program atat e grav incat sa incalce Constitutia.

- as exclude posibilitatea ca, odata adoptat programul, sa mai fie o problema o eventuala motiune de cenzura.


×
Subiecte în articol: Palatul Cotroceni Victor Ponta
Parteneri
Drogurile - bomboane cu care traficanții vânează copiii
x close