Antena 3 CNN Actualitate Casa de Pensii îşi recunoaşte incompetenţa: Mii de indemnizaţii, calculate greşit

Casa de Pensii îşi recunoaşte incompetenţa: Mii de indemnizaţii, calculate greşit

Casa de Pensii îşi recunoaşte incompetenţa: Mii de indemnizaţii, calculate greşit
Sursa foto: Foto: romaniapress.com
de S.T.    |    23 Apr 2012   •   17:04
În timp ce pensionarii bat la uşa premierului Ungureanu cerându-i ca Guvernul să le dea înapoi banii pe care i-a luat pe nedrept, Casa de Pensii le mai pregăteşte o lovitură.

Casa de Pensii a calculat greşit zeci de mii de indemnizaţii şi îşi recunoaşte greşeala. O adresă oficială a Casei Naţionale de Pensii anunţă casele teritoriale că mai multe indemnizaţii acordate eroilor şi luptătorilor Revoluţiei au fost calculate în mod eronat.

Aceste indemnizaţii au fost tăiate în iulie 2010 cu 15%, fiind una dintre măsurile de austeritate. Începând cu luna ianuarie 2011, acestea ar fi trebuit mărite cu 15%, procent care trebuia aplicat la suma rezultată în urma tăierii din iulie 2010. Însă, Casa de Pensii a aplicat procentul de 15% la suma din iunie 2010, adică dinaintea tăierii.


×
Subiecte în articol: pensii casa de pensii
Parteneri
Urmează o lună cu temperaturi neobișnuite în România
x close