Antena 3 CNN Actualitate Dosarul Băsescu-Căşuneanu, tratat cu neglijenţă de procuror. Magistraţii cer reluarea verificărilor tuturor contractelor încheiate între cei doi

Dosarul Băsescu-Căşuneanu, tratat cu neglijenţă de procuror. Magistraţii cer reluarea verificărilor tuturor contractelor încheiate între cei doi

Dosarul Băsescu-Căşuneanu, tratat cu neglijenţă de procuror. Magistraţii cer reluarea verificărilor tuturor contractelor încheiate între cei doi
Sursa foto: Foto: Agerpres
03 Iun 2015   •   07:11

Traian Băsescu trebuie să dea explicaţii în faţa procurorilor în legătură cu contractele pe care le-a semnat în calitate de primar general sau ministru al Transporturilor în favoarea afaceristului Costel Căşuneanu. Judecătorii care au decis redeschiderea dosarului Băsescu-Căşuneanu, la sesizarea Procurorului General, cer să fie verificată legalitatea tuturor contractelor care au existat între firma omului de afaceri şi cele două instituţii conduse de Băsescu. 

În motivarea care dă curs reînceperii urmăririi penale, judecătorii Tribunalului Bucureşti arată că  procurorul de caz nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu, adică nu a audiat persoanele implicate şi nu a verificat acuzaţiile care au fost aduse.

Judecătorii care au decis redeschiderea dosarului Băsescu-Căşuneanu îl acuză pe procurorul care a instrumentat cazul de neglijenţă. Magistraţii cer acum reluarea verificărilor tuturor contractelor care au existat între Costel Căşuneanu şi Traian Băsescu, în perioada în care acesta s-a aflat la conducerea ministerului Transporturilor şi a Primăriei Capitalei.

"Sunt necesare verificări inclusiv cu privire la existenţa şi legalitatea încheierii unor contracte de către Căşuneanu Costel cu Ministerul Transporturilor şi PMB în perioada vizată în denunţ, dar şi cu privire la achiziţionarea de la Căşuneanu Costel a unui autoturism de către Băsescu Traian ", se arată în motivarea instanţei de redeschidere a dosarului.

Judecătorii Tribunalului Bucureşti au ajuns la concluzia că procurorul care a instrumentat dosarul nu a făcut niciun efort pentru a investiga în amănunt acest caz: nu i-a audiat pe cei implicaţi şi a tras concluzii în baza unor verificări incomplete.

"(..) S-a reţinut că soluţia infirmată a fost rezultatul unei cercetări incomplete a faptelor sesizate, deficienţă care a condus la concluzia că fapta de spălare de bani ce a făcut obiectul cauzei, nu există. În acest sens, se constată că niciuna dintre persoanele implicate în tranzacţiile sesizate ca fiind suspecte, nu au fost audiate pentru a oferi explicaţii cu privire la aspectele neelucidate rezultate din modalitatea în care au fost încheiate tranzacţiile imobiliare şi efectuate operaţiunile bancare, procurorul ce a dispus soluţia iniţială, concluzionând doar pe baza unor verificări incomplete, că faptele denunţate nu există", constată judecătorii în motivare.

Mai mult, magistraţii susţin că există indicii clare ale săvârşirii unor fapte penale, respectiv a infracţiunii de spalare a banilor.

Traian Băsescu a fost cercetat în 2004 pentru spălare de bani în urma tranzactiilor imobiliare cu omul de afaceri Costel Casuneanu. Dosarul a fost închis la cinci zile dupa ce Băsescu a fost ales preşedinte, nu pentru ca faptele nu se probau, ci pe baza argumentului că şeful statului beneficiază de imunitate. 

Procurorul General a cerut redeschiderea dosarului Băsescu-Căşuneanu, considerând că rezoluţia de închidere a dosarului, pe motiv că fapta nu există, este nelegală.

×
Subiecte în articol: spalare de bani
Parteneri
Marcel Ciolacu, prezentat ca "viitorul preşedinte al României"
x close