Antena 3 CNN Actualitate Ediţie Specială. Greii regimului Băsescu încep să cadă

Ediţie Specială. Greii regimului Băsescu încep să cadă

Ediţie Specială. Greii regimului Băsescu încep să cadă
31 Ian 2015   •   21:26

A fost o săptămână de foc la DNA, unde greii regimului Traian Băsescu au fost chemaţi la explicaţii. După o plimbare la DNA şi o urmărire penală sub control judiciar, memoria Elenei Udrea pare că s-a reîmprospătat. Toată săptămâna s-a agitat şi a ameninţat pe facebook cu dezvăluiri, iar ieri a aruncat bomba pe SRI. Îl acuză pe actual şef al serviciului de faptul că ani de zile a tras sforile în România şi a făcut afaceri la nivel înalt. Ştie aceste lucruri de la fostul soţ, Dorin Cocoş, însă nu-şi aminteşte de banii din mita Microsoft. Ca să se acopere cât poate de alte acuzaţii, Udrea a depus şi un denunţ la DNA pe numele lui Coldea.

Eurodeputatul Ioan Mircea Paşcu, invitat al Ediţiei Speciale de la Antena 3, a comentat declaraţiile pe care Elena Udrea le-a făcut în ultima perioadă.

„Împreună cu cele făcute de domnul Sandu, descriu un tablou extrem de deprimant al faptului că avem corupţie până la cele mai înalte niveluri, că ea era instituţionalizată, că funcţiona perfect”, a declarat Ioan Mircea Paşcu.



×
Parteneri
Negocieri intense pentru evitarea grevei generale a poștașilor
x close