Antena 3 CNN Actualitate Elevi suspectaţi că produceau FILME PORNO, într-un liceu din Craiova

Elevi suspectaţi că produceau FILME PORNO, într-un liceu din Craiova

Elevi suspectaţi că produceau FILME PORNO, într-un liceu din Craiova
Sursa foto: Foto: momlogic.com
20 Mar 2013   •   09:17

Ancheta la Liceul "Henri Coandă" din Craiova, după ce conducerea instituţiei a aflat că o fata de clasa a IX-a şi doi colegi cu un an mai mici întreţineau relaţii sexuale, inclusiv în incinta liceului. Mai mult, tinerii se şi filmau şi comercializau materialul pornografic.

Totul s-a aflat după ce colegi de-ai elevilor la care se lăudaseră cu ce fac i-au anunţat pe profesori.

Directorului liceului, Mihai Dragu, a declarat corespondentului Antena 3 că există informaţii potrivit cărora aceste filme urmau să fie comercializate, elevii obţinând bani de pe urma lor.  Acesta a anunţat că a declanşat o anchetă în momentul în care a auzit că elevii săi ar fi protagoniştii unui film pentru adulţi şi i-a chemat la el pentru a afla adevărul.

Filmuleţele nu au fost găsite deocamdată, dar elevii despre care se presupune că ar fi protagoniştii acestora sunt cercetaţi disciplinar şi riscă să fie exmatriculaţi.
   
"Au recunoscut că au întreţinut relaţii sexuale. Îşi schimbă declaraţiile de la o zi la alta. Ba că au fost acasă, ba că la şcoală. Cazul este destul de dificil pentru că se pare că ei ar şi comercializa aceste filmuleţe. În spatele lor ar fi o întreagă reţea. Şi astfel de filmuleţe nu ar fi numai la noi în şcoală, ci şi la alte licee din Craiova", a declarat directorul Liceului "Henri Coandă", citat de Mediafax.
   
Totodată, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a demarat o anchetă la Liceul Teoretic "Henri Coandă".
   
Din primele verificări făcute, cei trei elevi ar fi făcut filmul pe terenul de sport al instituţiei, care este acoperit cu un balon, iar incidentul s-ar fi petrecut în weekend, potrivit conducerii unităţii de învăţământ.
   
Directorul liceului a mai declarat că a făcut plângere la Biroul de Combatere a Crimei Organizate pentru că ar fi aflat că filmuleţele ar fi fost vândute.
   
Poliţiştii susţin că plângerea a fost făcută vineri şi că nu există probe care să dovedească faptul că elevii ar face parte dintr-o reţea specializată în  pornografie.

Mihai Dragu

Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/craiova/directorul-liceului-henri-coanda-fost-acord-motiveze-mii-absente-elevi-tinerii-lipsit-nemotivat-luna-scoala-organiza-eveniment-house-1_50aebcbd7c42d5a6639fbed9/index.html



×
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close