Antena 3 CNN Actualitate Emil Boc: Legea pensiilor se aplică. Nu mă interesează o decizie punctuală a unei instanţe (VIDEO)

Emil Boc: Legea pensiilor se aplică. Nu mă interesează o decizie punctuală a unei instanţe (VIDEO)

Emil Boc: Legea pensiilor se aplică. Nu mă interesează o decizie punctuală a unei instanţe (VIDEO)
Sursa foto: Foto: Intact Images
09 Oct 2010   •   14:16

Pensiile speciale rămân în vigoare şi vor fi plătite în cuantumul vechi. Curtea de Apel Bucureşti a decis suspendarea Hotărârii Guvernului prin care au fost reduse pensiile grefierilor. Premierul Emil Boc spune că nu ştie de o asemenea decizie însă legea se aplică.

Efectele deciziei Curţii de Apel îi vizează şi pe aviatori, diplomaţi, deputaţi şi senatori, personalul din Curtea de conturi, adică cei care beneficiază de pensii speciale, mai puţin magistraţii.

Guvernul poate constesta decizia Curţii de Apel la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Legea unitară a pensiilor, reîntoarsă de preşedintele Traian Băsescu în Parlament, prevede ca până la finalul anului, Guvernul să vină cu un proiect care să reglementeze situaţia pensiilor speciale.



Antena 3

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close