Antena 3 CNN Actualitate Există o legătură între cazul Elodia şi cazul avocatului care şi-a ucis soţia la comandă

Există o legătură între cazul Elodia şi cazul avocatului care şi-a ucis soţia la comandă

Există o legătură între cazul Elodia şi cazul avocatului care şi-a ucis soţia la comandă
Sursa foto: Foto: VideoNews
16 Iun 2011   •   23:19

S-au descoperit legături incredibile între avocatul care şi-a ucis soţia la comandă şi celebrul caz - Elodia! Cei 60.000 de euro, cu care avocatul din Braşov l-ar fi plătit pe asasinul soţiei sale ar putea fi chiar la Cristian Cioacă!

Mama criminalului locuieşte în fostul cabinet de avocatură al Elodiei Ghinescu. Cabinet vândut de Cioacă cu 60.000 de euro. Exact datoria familiei asasinului către avocatul care a comandat moartea soţiei. În urmă cu câteva ore, avocatul Victor Teodorescu a primit mandat de arestare pentru 29 de zile.

Victor Teodorescu, avocat. Este acuzat că a comandat moartea soţiei sale. O crimă care a costat 60.000 de euro. Traseul acestor bani este deosebit de interesant. Un traseu în care, întâmplător, apare un nume celebru Cristian Cioacă.

Avocatul ar fi împrumutat-o pe mama lui Erwin Prejmereanu, asasinul soţiei sale, cu 60.000 de euro, în contul unei datorii pe care aceasta trebuia să o plătească.

În acelaşi timp, după dispariţia Elodiei, Cristian Cioacă a vândut cabinetul unei persoane necunoscute. O altă coincidenţă este suma încasătă pentru tranzacţie - tot 60 de mii de euro.

Acum, anchetatorii susţin că avocatul din Braşov a vrut să şteargă datoria de 60.000 de euro cu o crimă. Misiune pe care şi-a asumat-o fiul datornicei.

Procurorii se bazează pe mărturia ucigaşului şi pe un bilet scris chiar de avocat. Acesta i-a dat instrucţiuni clare asasinului. I-a sugerat ca moartea soţiei sale să fie cât mai dură. I-ar fi spus să folosească un cuţit şi un levier. În ziua şi ora faptei, avocatul şi-ar fi stabilit un alibi puternic. Dar toate aceste informaţii din cadrul anchetei sunt negate cu vehemenţă de fiica de 21 de ani a avocatului şi a victimei.

Avocatul Victor Teodorescu are o reputaţie pătată în judeţul Braşov. În anii 90 a fost procuror, dar şi-a dat demisia după o serie de cazuri controversate.

×
Subiecte în articol: Elodia avocat legatura
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close