Antena 3 CNN Actualitate Institutul de Seismologie Aplicată: Cutremurul din Haiti, resimţit şi în România. Mărmureanu neagă

Institutul de Seismologie Aplicată: Cutremurul din Haiti, resimţit şi în România. Mărmureanu neagă

Institutul de Seismologie Aplicată: Cutremurul din Haiti, resimţit şi în România. Mărmureanu neagă
Sursa foto: cutremur
15 Ian 2010   •   17:15


Cutremurul din Haiti a fost atât de puternic, încât s-a simţit şi în ţara noastră. Aşa susţine şeful laboratorului de avertizare seismică din cadrul Institutului de Seismologie Aplicată (ISA). El este contrazis, însă, de directorul Institutului de Fizică a Pământului. Acesta spune că seismele înregistrate în ultimele zile în România nu sunt replici ale cutremurului din Haiti.

Directorul laboratorului de avertizare seismică din cadrul Institutului de Seismologie Aplicată, Toader Victorin, susţine că seismul din Haiti s-a resimţit pe tot globul.

"Practic, undele seismice se reflectă în toată scoarţa terestră câteva zile după un asemenea eveniment major. În România, evenimentul a produs o replică de 2,1 grade. Miercuri au mai fost înregistrate două seisme, unul în Vrancea de 2,5 grade şi unul în Câmpia Română, nu departe de Bucureşti, de 2,6 grade", a declarat Toader Victorin.

În plus, susţine directorul Institutului de Seismologie Aplicată, joi s-a mai înregistrat un seism de 2,2 pe scara Richter în zona Banatului.

Declaraţiile sunt infirmate, însă, de directorul Institutului de Fizică a Pământului, Gheorghe Mărmureanu.

Nici informaţiile potrivit cărora activitatea seismică va fi puternică în România la finalul acestei luni nu au fost confirmate de reprezentanţii Institutului de Fizică a Pământului.

Cutremurul din Haiti a avut o magnitudine de 7 pe scara Richter, cel mai puternic seism înregistrat în această ţară în ultimii 200 de ani.

Seismul din Haiti, unul dintre cele mai distrugătoare din istoria omenirii

Puternicul seism din Haiti este plasat de specialişti în topul cutremurelor cu cele mai multe victime omeneşti, chiar dacă amploarea dezastrului nu este cunoscută cu exactitate. Topul realizat de geologii americani a fost alcătuit pe baza cutremurelor produse după anul 1900, deşi cel mai distrugător seism din istorie avut loc în China în 1556, când au murit peste 800 de mii de oameni.

Potrivit estimărilor de până acum, cutremurul din Haiti ar putea fi unul dintre cele mai distrugătoare 10 seisme din istoria omenirii. Cifrele oficiale arată că peste 50.000 de oameni şi-ar fi pierdut viaţa în urma seismului cu magnitudinea de 7 pe scara Richter, şi aproximativ 3 milioane ar fi răniţi. Presa americană avansează însă o ipoteză tulburătoare, potrivit căreia numărul victimelor ar fi mult mai mare.

Primul loc în topul cutremurelor cu cele mai multe pierderi de vieţi omeneşti este seismul din Tangshan, China din anul 1976 care s-a soldat cu 255 de mii de morţi. Pe locul al doilea, cu 227 de mii de victime se află seismul din Sumatra, iar tsunami-ul din ziua de Crăciun a fost catalogat ca cel mai devastator din istorie.

Unul dintre cele mai puternice cutremure din istoria recentă a fost înregistrat în anul 2008 în provincia chineză Sichuan. Aproape 90 de mii de oamenii au murit, 5 milioane au rămas fără case, iar seismul a fost resimţit până în în Bangladesh, Taiwan, Thailanda şi Vietnam.

Asia este continentul care a fost cel mai afectat de mişcările seismice. În octombrie 2005, 86 de mii de oameni au murit în nordul Pakistanului şi cel puţin 4 milioane de oameni au rămas fără adăpost în plină iarnă.

În iunie 1990, o altă catastrofă. Aproape 50.000 de oameni au murit în vestul Iranului în urma unui cutremur de 7,4 pe scara Richter, dintre cele mai violente trăite de iranieni.

Potrivit geologilor americani, cel mai distrugător seism din istoria omenirii a avut loc în anul 1556, în China şi a omorât 830.000 de oameni.

Antena 3


×
Subiecte în articol: cutremur haiti România
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close