Antena 3 CNN Actualitate Libanezul acuzat de terorism este medic ginecolog şi a profesat în Craiova

Libanezul acuzat de terorism este medic ginecolog şi a profesat în Craiova

Libanezul acuzat de terorism este medic ginecolog şi a profesat în Craiova
de M.Z.    |    10 Apr 2013   •   15:59

Cetăţeanul libanez Hussein Kassem Ghzayel, acuzat de terorism după ce ar fi cumpărat arme pentru facţiuni militare din Liban, Palestina şi Siria, este medic ginecolog, acesta făcând rezidenţiatul la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.

Sursele amintite au declarat că Hussein Kassem Ghzayel a absolvit Facultatea de Medicină în România.

După ce a terminat facultatea, Hussein Kassem Ghzayel a fost medic rezident la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova, timp în care a locuit cu chirie, începând din 2004, împreună cu unul dintre fraţii săi, într-un apartament din Craiova, situat pe Calea Bucureşti.

După aproximativ cinci ani, timp în care cei doi arabi şi-au achitat chiria, începând din 2009 aceştia au refuzat să mai plătească sumele datorate proprietarului şi contravaloarea întreţinerii.

Ioana Olariu, proprietarul apartamentului din Craiova în care a locuit Hussein Kassem Ghzayel, a declarat că libanezul este un om foarte violent, care, pe parcursul procesului de evacuare, a ameninţat-o în mai multe rânduri.

"M-am chinuit un an să-l dau afară din casă, iar pe perioada procesului ne-a ameninţat atât pe mine, cât şi pe avocata mea. Este un om violent, care mi-a atras atenţia că o să am probleme. Chiar dacă l-am evacuat cu executorul judecătoresc, are şi astăzi să-mi plătească 100 de milioane de lei vechi, bani care reprezintă restanţele la chirie şi 60 de milioane de lei vechi, datoriile neachitate la întreţinere", a spus Ioana Olariu.

La aceeaşi adresă a funcţionat şi o societate comercială deschisă de medicul libanez, Biblos SRL, firma fiind dizolvată în anul 2011, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj, pentru nedepunerea situaţiei financiare.

În 2010, Hussein Kassem Ghzayel a fost la un pas de a fi returnat în Liban, după ce, pe 7 decembrie, Oficiul Român pentru Imigrări a stabilit că acesta nu mai are drept de şedere pe teritoriul României.

Libanezul a contestat hotărârea la Curtea de Apel Craiova, iar instanţa i-a dat câştig de cauză la data de 14 aprilie 2011, dispunând anularea deciziei de returnare. În timpul procesului, la dosar a fost depusă inclusiv o adeverinţă care atesta faptul că Hussein Kassem Ghzayel figura în rândul personalului Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova.  

Procurorii DIICOT au făcut şase percheziţii, miercuri, în municipiul Craiova, la membrii unei grupări suspectaţi de terorism, printre care sunt şi cetăţeni libanezi. Gruparea ar fi cumpărat ilegal arme militare letale destinate unor facţiuni militare din Liban, Palestina şi Siria.

Persoanele de origine română şi libaneză acuzate de procurorii DIICOT de terorism intenţionau să facă trafic de armament în favoarea unor grupuri de cetăţeni din zone cunoscute cu grad ridicat de risc terorist, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Sorin Sava.









×
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close