Antena 3 CNN Actualitate "Nu tremur la cutremur". 7 clipuri animate care îţi spun cum să supravieţuieşti unui seism puternic

"Nu tremur la cutremur". 7 clipuri animate care îţi spun cum să supravieţuieşti unui seism puternic

"Nu tremur la cutremur". 7 clipuri animate care îţi spun cum să supravieţuieşti unui seism puternic
Sursa foto: Foto: captura Antena 3
de M.Z.    |    28 Ian 2015   •   08:47

Opt din zece români nu ştiu cum să reacţioneze în cazul unui cutremur. Cei mai mulţi ar putea lua decizii care s-ar putea dovedi fatale. 


Nici măcar cei care au trecut prin tragedia din '77 nu par să fie mai interesaţi. Specialiştii au demarat o nouă campanie de informare - "Nu tremur la cutremur".
 
Şapte clipuri animate vor încerca să le explice oamenilor, şi mai ales copiilor, ce trebuie să facă pentru a supravieţui în cazul unui seism puternic. 
 
De la începutul anului şi până acum în România au fost înregistrate, în medie, două seisme zilnic. Cea mai prolifică zi a fost 22 ianuarie, cu 3 seisme de peste 2,5 pe scara Richter. Cel mai puternic a fost însă sâmbăta trecută, de 4,6 pe scara Richter. Chiar şi aşa, studiile recente arată că românii sunt deosebit de nepăsători când vine vorba de cutremure. 
 
Autorităţile spun că fenomenul nu ar trebui să ne îngrijoreze, tehnica modernă poate înregistra acum şi un cutremur minor, de sub 0,5 pe scara Richter. Dar nici să aşteptăm ca în povestea cu drobul de sare.
 
Sfaturile sunt cu atât mai importante cu cât clădirile vechi sunt extrem de fragile, iar autorităţile ştiu asta, dar au în continuare aceeaşi problemă - refuzul proprietarilor de a părăsi locuinţele. 
 
Cele şapte filmuleţe sunt deja răspândite pe internet. În viitorul apropiat există în plan şi o aplicaţie pentru telefoanele mobile, astfel încât românii să aiba acces la ele indiferent unde ar fi surprinşi de un cutremur. 
 
Vedeţi AICI toate clipurile animate cu regulile de comportament
 
 

×
Subiecte în articol: cutremur
Parteneri
Schema mafiei din România. Susţinere de la nivel înalt
x close