Antena 3 CNN Actualitate Ponta: Dacă Băsescu respinge bugetul, salariile nu vor mai fi mărite şi pensiile nu vor mai fi indexate

Ponta: Dacă Băsescu respinge bugetul, salariile nu vor mai fi mărite şi pensiile nu vor mai fi indexate

Ponta: Dacă Băsescu respinge bugetul, salariile nu vor mai fi mărite şi pensiile nu vor mai fi indexate
Sursa foto: Foto: Antena 3
22 Noi 2013   •   17:14
Premierul Ponta a declarat că un eventual gest al preşedintelui Băsescu de a respinge şi întârzia promulgarea bugetului pe 2014 va impune ca pensiile să nu mai fie indexate, va bloca majorări de salarii şi va opri începerea unor noi investiţii.

Primul ministru a mai precizat în cadrul unei conferinţe de presă că, în cazul respingerii bugetului de către preşedintele Băsescu, ar exista un risc major ca acordul cu FMI să fie afectat.

Ponta a arătat că, în lipsa bugetului, nu vor fi majorate salariile profesorilor debutanţi, nu vor fi acordate burse pentru medici rezidenţi, nu va fi majorat salariul minim brut pe economie şi nici venitul minim garantat, nu vor fi onorate titlurile executorii pentru salarii restante câştigate în instanţă de către bugetari, în special de profesori, nu va creşte gradul de cofinanţare a proiectelor europene, nu vor fi începute noi obiective de investiţii, precum autostrada Comarnic-Braşov.

Premierul a explicat totodată că acciza de 7 euro cenţi la benzină nu este introdusă prin proiectul de buget, ci printr-o ordonanţă de urgenţă specială, care nu va fi modificată pentru a exista resurse financiare necesare statului, şi a afirmat că speră ca anunţul preşedintelui de a bloca bugetul să fie doar unul politic.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că va trimite înapoi bugetul de stat pe 2014, în cazul în care se păstrează creşterea accizei la benzină cu 7 cenţi şi se menţine creşterea cu o mie de miliarde la ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta buget
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close