Antena 3 CNN Actualitate Ponta: Noua împărţire teritorială a României se va face din 2014

Ponta: Noua împărţire teritorială a României se va face din 2014

Ponta: Noua împărţire teritorială a României se va face din 2014
de M.Z.    |    21 Iun 2012   •   21:35

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că noua împărţire teritorială a ţării se va face din 2014, după ce în 2013 va fi introdusă în Constituţie, iar USL va propune regiunile de dezvoltare actuale, fără a se desfiinţa judeţele care există în prezent.

"Dacă există o altă propunere mai bună negociată cu celelalte forţe politice, nu e bătută în cuie, dar noi (n.r.-USL) credem că e cel mai pragmatic pe actualele regiuni de dezvoltare (...) Judeţele rămân, aşa se întâmplă în toate ţările europene", a spus Ponta, adăugând că din 2014 vor funcţiona regiunile cu preşedinţi şi consilii regionale şi cu atribuţii foarte multe de la Guvernul central de la Bucureşti, informează Agerpres.

Totodată, Ponta a mai adăugat că, în viitorul Guvern, după alegerile parlamentare, nu va mai exista ministrul Afacerilor Europene, ci ministrul "pentru fonduri europene".

"Acesta va strânge sub autoritatea sa directă autorităţile de management, organismele intermediare, pentru că acum uitaţi-vă ce se întâmplă, sunt la şapte ministere, sunt în 50 de locuri şi nu reuşim într-o lună să reparăm ce s-a stricat în atâţia ani. Ne pregătim pentru 1 ianuarie 2014 învăţând din tot ce n-a mers bine în acest buget 2007-2013 şi sperând că o să fim, nu pe ultimul loc cum suntem acum la gradul de absorbţie, ci undeva între primele locuri", a aîncheiat premierul.


×
Subiecte în articol: România Constitutie
Parteneri
O dronă militară s-ar fi prăbuşit în apropiere de Brăila
x close