Antena 3 CNN Actualitate Preşedintele interimar al Republicii Moldova, la Cotroceni: Mulţumesc României pentru ajutorul financiar

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, la Cotroceni: Mulţumesc României pentru ajutorul financiar

Preşedintele interimar al Republicii Moldova, la Cotroceni: Mulţumesc României pentru ajutorul financiar
Sursa foto: Foto: Mediafax
28 Apr 2011   •   11:11
Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, face o vizită de două zile in România. Liderul moldovean a fost primit de preşedintele Traian Băsescu.

Marian Lupu i-a nulţumit, joi, preşedintelui Traian Băsescu pentru sprijinul financiar acordat de
ţara noastră Republicii Moldova. Liderul moldovean a declarat că apreciază acest gest cu atât mai mult cu cât a fost făcut "în condiţii extrem de dificile economice".

"Domnule preşedinte, voi profita de acest prilej pentru a vă mulţumi în mod particular pentru iniţiativa dumneavoastră de acordare a acestui ajutor financiar pentru Republica Moldova (valoare de 100 de milioane de euro, pe o perioadă de patru ani - n.r.). Înţelegem foarte bine că această decizie a fost adoptată în condiţii extrem de dificile economice, în condiţiile de austeritate care au fost determinate de criza economică mondială. Cu atât mai mult, domnule preşedinte, apreciem foarte înalt acest gest care a fost de mare ajutor", a spus Marian Lupu, la începutul discutiilor cu liderul României.

"Vreau să vă zic, cu toată sinceritatea, că fără această asistenţă financiară cred că era să fie aproape misiune imposibilă acea construcţie a caselor pentru sinistraţi şi aş vrea să menţionez, pentru toţi cetăţenii români, gratitudinea şi înalta apreciere a poporului nostru", a mai spus Lupu.


Din delegaţia română prezentă la ceremonia de primire au făcut parte miniştrii Economiei, Ion Ariton, Mediului, Laszlo Borbley, Turismului şi Dezvoltării, Elena Udrea, Agriculturii, Valeriu Tabără, consilierii Anca Ilinoiu, Leonard Orban şi Valeriu Turcan, secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu şi ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurcă.

Delegaţia moldoveană este compusă din ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, ministrul Construcţiilor şi Dezvoltării Regionale, Marcel Răducanu, ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru şi Igor Corman, preşedinte al Comisiei parlamentare pentru Politică externă şi afaceri europene.

La sosirea preşedintelui moldovean a fost prezentat onorul de către Regimentul de Gardă şi au fost intonate imnurile celor două state, informează Mediafax.




×
Subiecte în articol: Marian Lupu vizita
Parteneri
Drogurile - bomboane cu care traficanții vânează copiii
x close